Vaslui: Jandarmul petrecăreţ, cercetat penal de procurori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jandarmul care s-a fotografiat în timpul serviciului la o petrecere alături de o tânără este cercetat penal de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, sub aspectul săvârşirii inracţiunii de părăsirea postului în care îşi desfăşura activitatea. Tânărul în vârstă de 23 ani riscă să fie destituit şi să primească o condamnare de până la un an de închisoare.

Conducerea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Vaslui a decis, ieri, după o anchetă desfăşurată pe parcursul săptămânii trecute, sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui în vederea deschiderii unei anchete penale în cazul jandarmului Alexandru V. (23 ani).

CITEŞTE ŞI:

Vaslui: Dezmăţ în uniformă

Vaslui: Agentul petrecăreţ a fost dat afară din Poliţie

„În timpul anchetei interne, s-a constatat că este vorba de comiterea unei infracţiuni, astfel că am decis să transmitem spre cercetare organelor abilitate. Nu este o faptă care să necesite sesizarea Tribunalului Militar şi de aceea ne-am adresat unui organ de cercetare civilă. Nu au fost stabilite alte sancţiuni pe cale administrativă pentru că primează fapta de natura penală", a spus Lucian Modoranu, purtătorul de cuvânt al IJJ Vaslui.

Pe perioada anchetei, jandarmul nu a fost suspendat din funcţie. Acesta patrulează în continuare alături de colegii săi, însă i-a fost retras armamentul din dotare.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite