Relatare din lumea oamenilor de rând

Îi vedem pe stradă bolborosind cuvinte din familia limbilor latine,  dar ce nu sunt întotdeauna în grai românesc . Cu toate astea sunt pronunţate în accentul neaoş moldovenesc.  

Se comportă diferit în funcţie de situaţia în care se află, însă de cele mai multe ori total nepotrivit în raport cu nivelul de cultură şi rangul social în care se află. Conduc maşini ale căror număr de înmatriculare nu începe cu RO (şi nici cu BG, că tot e la modă!), dar cred că ştiu străzile patriei mai bine decât orice poliţist rutier. Acest crez îi îndreptăţeşte să şofeze cu viteză acolo unde există o anumită limită în acest sens, să parcheze acolo unde nici bicicliştii nu au curaj să o facă şi să depăşească pe unde nici Boc cu o coloană oficială în faţă n-ar face-o.

 Pentru oamenii de rând, cred că e redundant să mai scriu despre cine vorbesc. Însă cu siguranţă există şi cititori din categoria caracterizată mai sus aşa că, pentru ei, o să le zic pe nume: STRANIERI.

 Cinste celor care pun osul la muncă şi celor care se spetesc câte zece ore pe zi pentru un euro în plus prin betoanele arzătoare ale străinătăţii. Însă ce ne facem oare cu cei care odată întorşi de la „trabajo" sau „lavoro" în ţara de baştină se comportă ca şi cum s-ar întoarce vedetele de la Hollywood în habitatului australopitecului? Vanitatea este unul dintre cusururile omului foarte uşor de sesizat. E foarte simplu să ne dăm seama când cineva se crede mai şmecher decât permite bunul simţ sau când se laudă cu banii pe care i-a primit în schimbul transpiraţiei lasate pe molozurile din Italia sau Spania.

 Orice muncă trebuie apreciată. La fel şi cei care nu se dau în lături să o practice. Însă bunul simţ nu poate fi ierahizat în funcţie de preţul maşinii cu care te plimbi pe stradă sau după greutatea lanţului ce atârnă în dreptul pectoralilor. Chiar dacă acestea au fost achiziţionate în condiţii greu de imaginat.

 E păcat că o mână de oameni (ce tinde să se transforme, din păcate, în majoritate) pune o etichetă de cocalari pe frunţile tuturor celor care muncesc pe meleaguri îndepărtate. Cu toate astea, nu putem ignora fiţele şi ifosele celor plecaţi cu ani buni din ţară şi ajunşi acum cu bani la ciorapi datorită muschiului. Ştiu că o să spuneţi că sunt răutăcios, însă, vă întreb, de câte ori nu v-aţi înfruntat cu una dintre situaţiile enumerate mai sus? Mai ales în luna august...

 P.S Am destule rude şi prieteni care muncesc în străinătate. Mare parte din ei la muncă fizică. Din fericire pentru mine, puţini se regăsesc în cuvintele de mai sus. Sper să nu-mi schimb părerea când se întorc în ţară.

Citeşte şi alte editoriale de Ionuţ Benea:

Imoralitatea unei vânzări legale

Indezirabilul Vasile Ungureanu

Vis de copil