Ce declară medicii de la „Sfântul Spiridon“, spitalul în care Gabriel Craus a murit din cauza unei anestezii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul primar al Bârlad a fost programat la operaţie ieri dimineaţă la Spitalul „Sfântul Spiridon" din Iaşi, după ce, în prealabil, fusese diagnosticat cu probleme cardiace de către medici din Bucureşti şi Iaşi.

Gabriel Craus a murit ieri dimineaţă după ce inima sa nu a făcut faţă anestezicului administrat de doctori înainte de o operaţie la umăr. Medicii spitalului ieşean în care Craus era internat susţin însă că atât bârlădeanul cât şi familia acestuia ştiau că există riscuri mari din cauza problemelor cardiace cu care profesorul fusese diagnosticat.

A murit fostul primar al Bârladului, Doru Gabriel Craus

„Pacientul avea mai multe diagnosticuri cardiace şi prezenta risc anestezic mare. A făcut stop cardio-respirator. A fost resuscitat de personalul medical, însă nu a mai putut fi salvat. Anestezia a fost făcută de un medic primar de anestezie, care are mulţi ani în spate. Anterior operaţiei, s-au făcut numeroase analize din care a rezultat că anestezia prezintă un risc pentru pacient. Acesta a semnat consimţământul privind operaţia", ne-a spus Diana Cimpoeşu, purtător de cuvânt al Spitalului „Sfântul Spiridon" din Iaşi. Aceasta a mai precizat că nu există nicio plângere împotriva medicilor care s-au ocupat de operaţia fostului primar.

A murit fostul primar al Bârladului Doru Gabriel Craus

Gabriel Craus a decedat ieri dimineaţă, în jurul orei 07:30, la vârsta de 66 de ani. Bârlădeanul a fost primar al oraşului înntre anii 1996 şi 2000. De asemenea, în cariera sa a mai ocupat funcţiile de inspector de specialitate şi de director adjunct al Colegiului Naţional „Gheorghe Roşca Codreanu".

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite