Directoarea agresată de la „Emil Racoviță“ a revenit la ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anca Anușca Popa, directorul liceului „Emil Racoviță" din Vaslui care a fost agresată de un adolescent săptămâna trecută, s-a întors la catedră.

Odată cu revenirea sa în școală, se vor înteți și măsurile de siguranță. Astfel, toți elevii de la acest liceu vor intra în incintă numai pe baza carnetelor sau a legitimațiilor. De asemenea, și profesorii vor avea acces doar pe baza cartelelor electronice.

O altă măsură propusă de manager este aceea de a apela la serviciile unei firme de pază, numai că banii vor fi suportați de părinții elevilor.

„Când s-a întâmplat incidentul, nu era niciun paznic în școală. Toți erau în concediu, așa că trebuie să găsim o soluție să angajăm o firmă de pază. Vom discuta cu părinții și sper să găsim înțelegere. Ne-am mai gândit ca, de acum înainte, porțile de acces în curtea liceului să fie închise pe perioada orelor de curs", a precizat directoarea.

Află de aici cum a fost agresată directoarea

Nu va depune plângere

Tânărul care a agresat-o pe directoare este căutat, în continuare, de polițiști. Deși a fost internată în spital și are mâna dreaptă imobilizată, Anca Anușca Popa a declarat că nu va face plângere la Poliție.

„Eu mă bucur că am fost eu cea agresată și nu un coleg sau vreun elev. Nu cred că voi face plângere, dar vreau să trag un semnal de alarmă tuturor directorilor de școli să ia măsuri urgente pentru a preveni astfel de incidente", a mai spus managerul.   

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite