Pedepse uşoare pentru violatorii din Banat care au nenorocit copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legea este de partea violatorilor, astfel că aceştia scapă uşor, iar uneori chiar "basma curată" după ce au nenorocit vieţile unor copii. De multe ori violatorii mizează pe cartea nebuniei, astfel că pedepsele pe care le primesc sunt uşoare în comparaţie cu chinul provocat.

Robert Tarko, un adolescent de 16 ani, a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru că şi-a violat trei verişoare. El a fost prins în timp ce încerca să o violeze şi pe a patra fetiţă, în vârstă de doar cinci ani, care a povestit mamei ce a păţit. Iniţial, Tribunalul Timiş l-a condamnat la patru ani de închisoare, cu executare. Instanţa l-a condamnat să plătească despăgubiri morale în valoare de 8.000 de lei fiecărei fete pe care a violat-o şi 2.500 de lei micuţei de cinci ani pe care doar a încercat să o agreseze sexual.

Monstrul a fost prins: evadatul violator a fost găsit lângă casa mamei sale

Topul hoţilor proşti: campion e un violator ce şi-a uitat chiloţii la victimă, iar pe locul patru o hoaţă făcută knockout de două băbuţe

2.500 de lei pentru fiecare viol
Tarko nu şi-a recunoscut faptele în timpul procesului. A primit patru ani şi jumătate de închisoare, iar la vârsta de 20 de ani o să fie din nou liber. Magistraţii timişoreni au apreciat la 8.000 de lei daunele morale pe care trebuie să le plătească Tarko fiecărei fetiţe pe care a violat-o. Judecătorii au mai stabilit că el trebuie să-i plătească şi 2.500 de lei fetiţei de cinci ani, care a scăpat de viol.

Zorro va sta opt ani în puşcărie

CLICK AICI PENTRU A AFLA MAI MULTE DESPRE POVESTEA VIOLURILOR DE 2.500 DE LEI

Un alt bărbat din judeţul Timiş a profitat de o fetiţă de 12 ani. Violatorul poate sta până la 25 de ani după gratii. Îngrozitoarea faptă s-a produs în urmă cu un an, iar de atunci bărbatul se bucură de libertate, nefiind arestat preventiv. Poliţiştii spun că violatorul spune că este nebun, însă psihologii nu îi dau dreptate şi cred că acesta vrea să scape "basma curată" de orice pedeapsă. Mai multe detalii aici.

Monstru la 16 ani: adolescent reţinut pentru că şi-a violat patru nepoate - cea mai mică dintre victime are cinci ani

Un bărbat din Pişchia condamnat pentru viol după ce poliţiştii i-au găsit chiloţii la locul faptei, nu  mai vrea să stea după gratii pentru că îi este prea cald la puşcărie şi pentru că vrea să aăibă o viaţă serioasă. Violatorul care a fost prins după ce poliţiştii au făcut testul ADN la probele biologice ridicate de pe chiloţi, dar susţine că a tratat victima cu respect.

Violatorul care a fost prins după ce poliţiştii au făcut testul ADN la probele biologice ridicate de pe chiloţi, dar susţine că a tratat victima cu respect. Acum, la rândul lui, el cere respect de la magistraţi, cărora le solicită să îi reducă pedeapsa şi să îl lase să plece mai devremea acasă. El a depus o cerere la Judecătoria Timişoara, rugându-i pe magistraţi să-l elibereze pentru că la "răcoare" e cald şi el nu mai are timp de pierdut, pentru că vrea să devină serios şi vrea să îşi întemeieze o familie.

image
Poliţia Timişoara se confruntă cu un val de violuri fictive
Politisti cu Radar

Citeşte alte opinii ale jurnalistului Gerhald Ernst : REAL STORY În România se moare şi din cauza ciclului menstrual

image
image
image
image
Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite