UPDATE Monstru la 16 ani: adolescent reţinut pentru că şi-a violat patru nepoate - cea mai mică dintre victime are cinci ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un adolescent de 16 ani din Gătaia a fost reţinut de poliţişti, fiind acuzat că şi-a violat cele patru nepoate. El locuia în acelaşi imobil cu copilele pe care le bătea pentru ca acestea să nu spună adevărul despre abuzurile sexuale

IPDATE: Robert Tarko a fost arestat preventiv de judecătorii Tribunalului Timiş. "Fiind minor s-a dispus arestarea pentru 19 zile", a spus purtătorul de cuvânt al Tribunalului Timiş, Lavinia Biriş. 

UPDATE
Familia violatorului din Gătaia este şocată de faptele lui Robert Tarko. Tânărul de 16 ani locuia într-o casă construită de Guvern în urma inundaţiilor. Sub acelaşi acoperiş stau nouă persoane: violatorul, fratele acestuia, Zoltan Tarko, sora tinerilor cu cele două fete care au căzut victime şi părinţii tinerilor, soţii Tarko.Fratele monstrului Zoltan Tarko, de 18 ani, spune că nu ar fi bănuit niciodată că fratele său ar fi capabil de asemenea fapte. „Nu ştiu cum a putut face aşa ceva. Ieri a venit poliţia şi l-a luat. Nici nu ştiam ce s-a întâmplat”, a spus Zoltan. La doar două case distanţă stă cumnata violatorului, care are două fete, căzute şi ele victime.

Robert Tarko riscă să stea 25 de ani după gratii dacă va fi găsit vinovat. Astăzi, tânărul, care este elev în clasa a 10-a la Liceul Gătaia, a fost reţinut şi dus la Parchetul Tribunalului Timiş pentru audieri. Cel mai probabil Robert Tarko va fi prezentat judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă. Fetele sunt în momentul de faţă în custodia familiei şi vor fi supuse unei consilieri pentru a depăşi situaţia. „Ele încă nu realizează cât de grav este ce s-a întâmplat”, au spus surse apropiate anchetei.

Adolescentul a fost reţinut de poliţiştii din Gătaia astăzi şi este audiat în aceste momente. Andrei Răzvan T., de 16 ani, este acuzat că a violat patru fetiţe, nepoatele sale, care locuiau într-un imobil vecin. Cea mai mică dintre fetiţe are cinci ani. Celelalte fete au cinci ani, şapte ani şi zece ani. Micuţele au pevestit mamei lor coşmarul la care au fost supuse de câteva luni şi faptul că au fost abuzate sexual în repetate rânduri de adolescent.

Mama fetelor a mers la Poliţie, luni, şi l-a reclamat pe tânăr. Surse din Poliţia Timiş susţin că fetele au fost examinate de medicii legişti, care au confirmat că trei dintre fete au fost supuse agresiunii sexuale. Medicii nu au putut stabili dacă micuţa în vârstă de cinci ani a fost agresată, deşi aceasta susţine că unchiul ei a obligat-o să facă sex cu el.

Tânărul este elev în clasa a X -a a Liceului Teoretic din Gătaia. El este audiat în aceste momente de poliţişti şi urmează să fie adus la Timişoara, unde urmează să fie audiat de procurori. Pentru faptele sale el riscă între 15 şi 25 de ani de închisoare.

Urmăreşte timisoara.adevarul.ro pentru a vedea ce se întâmplă cu agresorul şi ce spun colegii lui de şcoală despre obiceiurile sale.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite