Mamă scoasă vinovată în cazul copilului cu gura lipită cu leucoplast

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia de disciplină a Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu" s-a întrunit astăzi pentru a analiza incidentul care a avut loc în noaptea de luni spre marţi. Femeia care a acuzat o infirmieră de la secţia de Neonatologie că i-a lipit gura fiului ei cu leucoplast a fost scoasă vinovată.

Medicii care au analizat cazul au stabilit că infirmiera şi-a respectat atribuţiile şi că nu poate fi sancţionată din punct de vedere disciplinar. Pe baza declaraţiilor semnate de mamele din salon şi pe baza fotografiilor pe care mama le-a făcut cu telefonul mobil, comisia a concluzionat că „interpretarea mamei este proprie şi intenţionat exagerată şi porneşte de la plasarea unui plasture, identică cu alte fixări de tubulaturi medicale care nu a cauzat prejudicii stării copilului, în general şi nici în acest caz", este specificat în comunicatul de presă al comisiei de disciplină.

Explicaţia pentru leucoplastul lipit peste gura bebeluşului: "Este posibil ca infirmiera să-l fi intubat"

INCREDIBIL: O infirmieră a lipit gura unui bebeluş care plângea noaptea


CLICK PE POZĂ PENTRU GALERIE!

image

Mâine, membrii comisiei de etică din cadrul Spitalului „Louis Ţurcanu" se vor reuni pentru a stabili dacă infirmiera a greşit sau nu cu ceva. Mai mult, conducerea spitalului consideră că imaginea instituţiei a fost afectată de acest incident şi ia în considerare dreptul de a urma proceduri legale pentru repararea imaginii spitalului. „Nu am luat încă o decizie. Această decizie se va lua într-un comitet director după ce vom vedea analiza celor două comisii", a spus Eugen Boia, managerul Spitalului de Copii.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite