Reacţia mediului academic după ce Consiliul de Etică a spus că Ponta nu a plagiat: „Asta nu îl face pe Ponta mai puţin plagiator!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Vighi semnează scrisoarea prin care se cere demisia premierului Victor Ponta
Daniel Vighi semnează scrisoarea prin care se cere demisia premierului Victor Ponta

Reprezentanţii mediului academic timişorean au reacţionat, nemulţumiţi, după ce Comisia Tehnică a Consiliului Naţional de Etică a decis că lucrarea de doctorat a premierului Victor Ponta nu este un plagiat.

O comisie tehnică a Consiliului Naţional de Etică a decis ieri că teza de doctorat susţinută în anul 2003 de Victor Ponta nu este plagiat, respectă cerinţele academice din acea perioadă şi are un conţinut "relevant pentru tema aleasă". Daniel Vighi, profesor şi scriitor timişorean, preşedinte al societăţii Ariergarda şi membru al Societăţii Timişoara, s-a declarat indignat de această decizie. „Este unul dintre noile abuzuri împotriva adevărului şi vor mai urma şi altele. Plagiatul este limpede, iar acei oameni din comisie nu au niciun principiu, s-au compromis. Victor Ponta ar trebui să îşi asume plagiatul, dar probabil nu va face asta. Chiar dacă respectiva comisie a spus că nu a plagiat, asta nu-l face mai puţin plagiator", a declarat Daniel Vighi pentru ziarul Adevărul.

Petiţie online pentru demisie

Recent mediul academic a cerut demisia lui Victor Ponta, după începerea scandalului în legătură cu plagiatul doctoratului său. O petiţie privind demisia a fost postată pe Internet. Până în prezent, aproape 14.000 de oameni au semnat respectiva petiţie. Vă redăm mai jos, integral, scrisoarea prin care mediul academic îi cere premierului să renunţe la funcţie.

Apel pentru demisia Primului Ministru al României

Cazul scandalos de plagiat al domnului Victor Ponta, prim ministrul României, obligă moral mediul academic  şi asociaţiile civice interesate de calitatea învăţământului să declanşeze o dezbatere naţională care să se concretizeze printr-o reverificare drastică a tuturor tezelor de doctorat de după revoluţie. Cerem realizarea unui sistem centralizat de publicare pe internet a tuturor lucrărilor de licenţă şi de disertaţie pentru a putea fi apoi verificate.

De asemenea, deoarece plagiatul evident al Primului Ministru aduce grave prejudicii învăţământului şi cercetării academice din România cerem demisia acestuia ca singură şansă de a putea începe cu adevărat, şi pe temelii morale, reclădirea şcolii româneşti. Invităm să se alăturare acestui protest toţi universitarii  interesaţi în refacerea credibilităţii învăţământului universitar şi a reabilitării valorilor etice în societatea românească.

Societatea  Tinerilor Universitari din România,

Grupul de Reformă Universitară, Universitatea de Vest Timişoara,

Asociaţia culturală Ariergarda, Timişoara,

Prof. univ. dr. Daniel Vighi, ,

Prof. univ. dr. Ciprian Vălcan,

Conf. univ. dr. Smaranda Vultur,

Conf. univ. dr. Viorel Marineasa

DAŢI CLICK AICI PENTRU A SEMNA PETIŢIA PENTRU DEMISIA LUI PONTA

EXCLUSIV Încă un masterat inventat în biografia lui Ponta

Daniel Vighi, profesor universitar: "Onestitatea este mai presus de orice"

A apărut petiţia online pentru demisia lui Victor Ponta

Universitarii din Timişoara cer demisia lui Ponta: "Ne face de râs în toată lumea"

Viorel Marineasa: "Ponta nu ştie ce este munca ştiinţifică. Trebuie să-şi dea demisia"

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite