Valentin Velcea: „Mă tem că ar putea fi ultima conferinţă de presă la Poli Timişoara"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentin Velcea
Valentin Velcea

Antrenorul alb-violeţilor resimte din plin incertitudinea care planează în jurul viitorului clubului, însă a delcarat că staff-ul tehnic şi jucătorii se concentrează doar la obţinerea unui rezultat bun în următorul meci.

„Noi suntem pregătiţi să mergem să jucăm meciul de la FC Olt. Da, mă tem că ar putea fi ultima conferinţă de presă. Mergem să ne facem datoria, din punct de vedere fotbalistic, până în ultimul moment, vom încerca să scoate maximum din ceea ce putem să scoatem în această deplasare. Apoi vedem ce se întâmplă", a declarat Vali Velcea.

Acesta recunoaşte că s-a gândit la ce ar putea face în cazul în care se va întâmpla ce e mai rău. „Am pregătite mai multe planuri, nu doar un plan B, dar nu mă gândesc la ele. Trebuie să rămânem profesionişti şi să ne facem meseria. Asta gândesc eu, asta am transmis echipei şi asta cred că se va întâmpla. Vă daţi seama că jucătorii se concentrează la ce au de făcut, dar nu pot să nu se gândească şi la soarta lor pe mai departe", a spus tehnicianul bănăţenilor.

Marian Iancu: "Suporterii Politehnicii Timişoara să stea liniştiţi, eu nu sunt Zambon"

Poli joacă sâmbătă, de la ora 11.00, în deplasare, cu FC Olt. „Astăzi se pleacă la Piatra Olt. Am ales să mergem cu două zile înainte pentru că este o deplasare lungă şi jucăm la 11 dimineaţă, vrem să fim odihniţi. Ilie şi Gorobsov suspendaţi. O parte din jucători vor juca la echipa a doua", a mai spus Velcea.

Antrenorul a arătat că, cu toate problemele, se poate concentra şi la partea sportivă. „Dacă ne asigurăm promovarea din punct de vedere sportiv în partea a doua a returului, vă asigur că veţi vedea în poartă un jucător tânăr. Încă nu sunt maturi, nu sunt copţi pentru a itnra în lupta pentru acest obiectiv. Nu e vorba doar de portari, dar trebuie să avem răbdare, pentru că avem jucători talentaţi. De exemplu, Constantinescu va face deplasarea cu noi, un jucător din pepiniera proprie, care nu a mai fost în prima echipă", a explicat Vali Velcea.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite