Un copil va salva viaţa altor trei: părinţii au acceptat să-i doneze inima, rinichii şi ficatul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un copil a fost internat la Spitalul Judeţean din Timişoara în urmă cu şase zile în comă, iar medicii au declarat că este în moarte cerebrală şi nu mai are şanse să îşi revină. Părinţii au acceptat să-i fie prelevate o parte din organe pentru ca medicii să poată salva alţi trei copii care nu au altă şansă la viaţă decât un transplant.

În această seară a avut loc la Timişoara a treia prelevare de organe din acest an. Este una dintre cele mai deosebite intervenţii ale echipei de medici pentru că este vorba despre un copil. Acesta a fost internat acum câteva zile în stare gravă, a intrat în comă, iar doctorii au spus în final că este în moarte cerebrală şi nu mai pot face nimic pentru a-l readuce la viaţă.

Povestea copilului de patru ani care a salvat patru vieţi după ce a fost ucis de TIR

După ce părinţilor li s-a explicat care este situaţia micuţului, dar şi faptul că organele lui sănătoase pot salva viaţa altor copii din ţară care aşteaptă să li se facă un transplant, a început procedura de prelevare de organe.
Purtătoarea de cuvânt de la Spitalul Judeţean din Timişoara, Liana Dacilescu, a spus că la Timişoara au venit medici de la Cluj, Târgu-Mureş şi Bucureşti. Rinichii micuţului vor pleca spre un pacient, tot minor, din Cluj, ficatul la un puşti din capitală care are nevoie de un transplant, iar inima a fost preluată de specialiştii de la Târgu-Mureş care vor salva tot în această seară un copil cu probleme cardiace.

La Timişoara au avut loc astăzi două prelevări de organe.

UPDATE: Rincihii unui băiat de 4 ani din Lugoj salvează alte două vieţi de copii la Cluj

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite