CRĂCIUN VIENEZ: Ce pot face românii la târgurile de Crăciun din Viena FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târg de Crăciun în Viena
Târg de Crăciun în Viena

O seară geroasă în Viena este un eveniment special dacă eşti cu prietenii la unul dintre târgurile de Crăciun, unde bei punch fierbinte, mănânci cremvuşti prăjiţi şi chiar o turtă dulce aromată, proaspătă de ţi se topeşte în gură. Sunt câteva ingrediente simple cu care austriecii fac profit din turism indiferent cât de cruntă este criza economică.

Apropierea Crăciunului este trăită de fiecare popor cu o anumită intensitate. Unii mimează tradiţii, alţii uită de spiritul de sărbătoare, dar mai sunt şi câţiva care exploatează cât de mult posibil această perioadă a anului. O simplă căutare pe google a tradiţiilor de Crăciun, a evenimentelor dedicate acestei sărbători va scoate în evidenţă Viena.


CLICK PE POZE PENTRU FOTOGALERIE


În această capitală sunt organizate târguri de Crăciun care atrag turişti din toată Europa, şi chiar din Asia. În zona istorică a oraşului, aproape că în fiecare piaţă sunt câteva chioşcuri frumos împodobite cu crengi de brad şi cu luminiţe care atrag fie cu mirosuri împietoare, fie cu tot felul de obiecte şi pachete care pentru un preţ rezonabil pot deveni un cadou perfect.

Târg de Crăciun în Viena

Cel mai mare târg din Viena, un mini orăşel am putea spune, este cel din faţa primăriei, "târgul de la Rathaus" cum îi spun aproape toţi turiştii. Se află într-un parc destul de mare şi are câteva zeci de chioşcuri, printre care unele foarte mari. Toate gheretele, cum le-am spune noi, sunt la fel: au aproximativ aceleaşi dimensiuni, sunt făcute din acelaşi lemn, cu aceleaşi modele, au aproape aceleaşi podoabe exterioare.



În cadrul Târgului de la Rathaus sunt puse în aşa fel căsuţele încât vizitatorii să poată bea, mânca şi cumpăra cadouri de la un capăt la celălalt. Vânzătorii, deşi tremură de frig pentru că în Viena seara sunt în această perioada sub zero grade Celsius, uneori chiar minus 12 - 13 grade, sunt extrem de amabili şi politicoşi chiar dacă abia ştiu câteva cuvinte în engleză, italiană sau franceză. Rafturile lor sunt perfect ordonate, cu mărfuri aşezate la vedere, şi primeşti exact acel obiect pe care-l ceri, oricât de îndepărtat ar fi de mâna comerciantului. Ba chiar aproape că poţi juca "apă, foc" cu vânzătorii, numai să fii mulţumit de marfa pe care ţi-o vând.



De la cele mai delicioase bomboane de ciocolată şi prăjituri sau turtă dulce şi până la cele mai aromate lumânări, cele mai frumos pictate căni sau vaze, poţi cumpăra de la târg cadouri minunate. Cele mai ieftine obiecte încep de la 2 - 3 euro, dar găseşti şi mărfuri de la tineri artişti, cum ar fi picturi pe sticle sau sculpturi pentru care plăteşti şi 50 de euro.

Târg de Crăciun în Viena
Târg de Crăciun în Viena

De jur împrejur, copacii sunt împodobiţi cu globuri mari, luminoase, în formă de bastonaşe, umbreluţe, pacheţele de cadouri sau inimioare roşii. De pe aleile parcului se intră în târg prin porţi uriaşe de lumini. Vizitatorii care vor să facă un tur rapid pot profita de un trenuleţ titi-car, cu câteva vagoane, care se plimbă pe aleile parcului.


CLICK PE POZE PENTRU FOTOGALERIE

Locurile speciale unde se adune zeci de turişti sunt căsuţele-punch. Aromele care plutesc în jurul micuţelor gherete sunt extrem de ispititoare. Sucuri de portocale, piersici, cocos, banane, cireşe, mere alături de câţiva stropi de vodka, tequila sau whisky fac câteva reţete de punch delicioase. Se vând în căni speciale, pe care sunt desenate emblemele târgurilor vieneze din acest an şi costă aproximativ 6 euro, din care 2,5 euro costă cana, iar restul - băutura. Dacă dai cana înapoi primeşti şi bani.

Locuri de "punch-uială" sunt prin tot oraşul, iar seara aproape peste tot sunt grămezi de turişti sau austrieci dornici să înfrunte gerul cu câteva guri din licoare aromată şi fierbinte.

image
Târg de Crăciun în Viena 3

Târguri aglomerate sunt în toate locurile care atrag vizitatori, indiferent de perioada anului. Interesant este cum lângă muzeul Kunthistoriche, unde sunt expuse lucrările celor mai renumiţi pictori din lume. Aproape de geamurile după care sunt ascunse lucrări semnate de Tizian, Raphael, Rubens sau Durer se simt arome de punch fierbinte, de cremvuşti prăjiţi şi înecaţi în muştar sau ketchup, de cartofi prăjiţi. După o porţie uriaşă de artă şi după o plimbare de cel puţin trei ore prin săli enorme, în care pe pereţi sunt atârnate tablouri gigant de te miri că le-a putut face o mână de om, ieşi flămând pe poarta muzeului, taman în mijlocul căsuţelor care pentru câţiva euro îţi pun la dispoziţie ceva de mâncat şi ceva de băut.



Austriecii pot da lecţii de turism. Capitala lor are câteva sute de mii de turişti în aceste zile care, în ciuda crizei, cheltuie sute de mii de euro pentru o excursie de câteva zile în una dintre capitalele târgurilor de Crăciun din Europa.

Pe lângă oferta pe bani de care au parte turiştii, în fiecare seară au loc spectacole în aer liber la care trecătorii pot asista gratuit. Cele mai frecvente momente artistice sunt spectacolele de colinde.

Târg de Crăciun în Viena

Comentariu Eugen Chelemen

image

Porcii

CITEŞTE ŞI: 

Cum se transformă Viena într-un oraş de basm în fiecare seară FOTO şi VIDEO

Sfaturi de călătorie

Un drum până la Viena înseamnă o călătorie de cel mult o oră şi jumătate cu avionul, dacă plecaţi din Timişoara, sau aproximativ şapte ore cu maşina. Din Ungaria drumurile sunt curăţate, astfel că nu există neplăceri din cauza vremii sau a zăpezii. În ceea ce priveşte cazarea, hotelurile din zona centrală au oferte la preţuri între 65 şi 150 de euro pentru o noapte şi mic dejun bufet suedez. În funcţie de pretenţii, fiecare poate alege costurile pe care şi le permite. Pentru o escapadă la preţ redus, cele mai bune oferte sunt la periferie. În pensiunile sau hotelurile de trei şi patru stele, care au camere spaţioase şi o servire excepţională din partea personalului, sunt camere de la 45 de euro pe noapte cu mic dejun bufet suedez. În aceste zone unde se oferă cazare sunt şi autobuze pe linii rapide care ajung în staţiile de metrou în cel mult 15 minute. Metrourile circulă din trei în trei minute şi din staţiile de la capăt şi până în Stephansplatz, ceea ce înseamnă aproximativ 10 - 12 spaţii, drumul durează 15 minute. Astfel că, din orice capăt al Vienei unde există transport rapid, ajungi în centrul istoric în jumătate de oră.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite