Profilul studentului pe care se bat angajatorii de top din IT. Pasiunea pentru programare, mai importantă ca experiența

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţi de la aproape 30 de companii din Vest fac recrutări, la cea de-a 18-a ediție a evenimentului de carieră JobShop, chiar pe holurile Universității Politehnica din Timișoara. Cei mai mulți angajatori oferă stagii de practică și joburi part-time pentru studenți, dar există și oferte full-time pentru cei din anii terminali sau proaspeții absolvenți.

Student în anul trei sau patru la o facultate cu profil tehnic, pasionat de programare, implicat şi în alte proiecte decât cele primite ca temă pentru acasă. Aşa arată, în ochii angajatorilor de top, candidatul ideal petru un stagiu de practică sau un job part-time. Experienţa de muncă în domeniu e surclasată de o atitudine pozitivă şi de iniţiativă. „În momentul în care tânărul este pasionat de programare, poate acumula mult mai multe cunoştinţe. Trebuie doar să fie îndreptat către o atitudine de tipul «Se poate să facem»", a explicat Miruna Marton, manager HR în cadrul companiei ACI Worldwide.

Piaţa muncii cere constructori, ieşenii vor să fie manageri

Studenții și-au adaptat așteptările

Potrivit specialiştilor în resurse umane prezenţi la cel mai mare eveniment de carieră dedicat studenţilor din Timişoara, candidaţii au învăţat să îşi adapteze cerinţele, dar şi atitudinea, atunci când vin faţă în faţă cu angajatorii. „În urmă cu doi ani, majoritatea studenţilor întrebau de la început ce salariu vor primi. Acum, foarte puţini pun întrebări legate de partea materială", a adăugat Miruna Marton. „Studenţii nu întreabă de salariu, vor să aibă un job. Puţini pun problema veniturilor, a programelor de dezvoltare, de training", a explicat Alina Gafu, de la Oce Software. „Am fost bombardaţi de studenţi care caută stagii de practică. Cerinţele noastre sunt să aibă skill-uri tehnice, să nu aştepte taskuri, ci să fie capabili să ia iniţiativa", a explicat şi Emilia Mihai, de la Haufe Lexware.

Joburi full-time, part-time şi stagii de practică

Continental, Atoss Software, Nokia, Microsoft, ACI Worldwide, Oce Software sau Movidius sunt o parte dintre companiile participante la JobShop. Cele mai multe joburi disponibile se adresează IT-iştilor, dar există oportunităţi şi pentru absolvenţii de Comunicare sau Management în Producţie şi Transporturi. La eveniment participă atât companii care au făcut deja o tradiție din a fi prezente la JobShop, cât și firme ale căror standuri se află pentru prima dată în holurile Politehnicii. "În total, estimăm că au fost scoase la concurs, la JobShop, aproape 100 de joburi. Există însă și numeroase internshipuri, dar și burse oferite de companii, studenților", a explicat Oana Tripșa, coordonator al evenimentului pus la cale de organizația BEST Timișoara.

Află ce așteptări au studenții timișoreni de la primul lor job pe timisoara.adevarul.ro

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite