AUDIO Poliţista mutilată de un bodyguard: "M-am pus în faţa lui să nu mai dea în soţul meu"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi poliţişti, soţ şi soţie, au fost mutilaţi de un şmecher pentru un loc în faţă la o spălătorie auto. Poliţiştii şi-au făcut rezervare la o spălătorie auto, dar un şmecher cu BMW i-a bătut pentru că au sărit peste rând.

Bodyguardul care a mutilat doi poliţişti locuieşte în casa unui fost şef din SPP: „Mi-e teamă să nu îşi ia viaţa"

Doi poliţişti de la Secţia 4 din Timişoara au fost bătuţi crunt miercuri seara, la o spălătorie auto aflată în apropierea sediului în care lucrează, din cartierul Mehala. Ramona şi Ştefan Enică s-au dus să îşi cureţe maşina personală la o spălătorie auto, după ce în prealabil şi-au făcut programare. Poliţiştii au încercat să îi explice unui şofer cu BMW că ei au prioritate la una dintre boxele unde se spală maşinile şi i-au cerut acestuia să le permită accesul.
Enervat, şoferul automobilului a dat maşina cu spatele şi era cât pe ce să lovească automobilul poliţiştilor. Poliţistul s-a dat jos din maşină ca să îl apostrofeze pe şmecher, însă s-a trezit că a fost pus la pământ cu un pumn pe care l-a încasat în figură. El a fost lovit de mai multe ori, iar soţia sa a încercat să-i sară în ajutor.

ASCULTĂ AICI mărturia poliţistei dată de pe patul de spital

Scandal la spălătorie

„I-a tras un pumn în faţă soţului meu, care nu se aştepta să fie lovit, s-a dezechilibrat şi a căzut la pământ. Când a încercat să se ridice,  i-a tras încă un pumn în figură. Eu am fost şocată, dar am încercat să intervin şi să îl opresc să-l mai lovească, însă am primit şi eu un pumn în faţă”, a declarat Ramona Enică. „Agresorul s-a urcat apoi în maşină şi a demarat în trombă”, a spus Andrei Emil, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş. „Cei doi poliţişti nu se aflau în timpul serviciului şi nu purtau uniforma. A fost un conflict spontan, iar poliţiştii au fost agresaţi. Fiecare dintre ei a primit câte 45 de zile de îngrijiri medicale”, a declarat Andrei Emil, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş.

Poliţiştii au cerut ajutorul colegilor, au fost luaţi de ambulanţe şi transportaţi de urgenţă la Spitalul Municipal Timişoara, apoi au fost transferaţi la Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială din Timişoara, după care au fost supuşi unor operaţii extrem de dureroase, ambii având fracturi de mandibulă.

„Femeia a suferit o dublă fractură de mandibulă şi a fost operată joi. Şi soţul ei are mandibula fracturată şi este supus unei operaţii vineri“, a spus medicul Şerban Talpoş.  Principalul suspect al poliţiştilor este Valeriu Aurelian Pocovnicu, de 36 de ani, din Timişoara. Poliţiştii îl caută în tot judeţul  Timiş pe tânărul despre care ştiu că lucrează ca bodyguard la un hotel din Timişoara.

Revoluţionar şi bodyguard

Şmecherul care a bătut poliţiştii a dispărut la volanul automobilului său BMW şi nu a mai trecut pe acasă şi nici pe la serviciu, spun poliţiştii. Tânărul a fost reabilitat de către Judecătoria Timişoara în anul 2008, după ce a suferit o condamnare de la Judecătoria Buzău. Tânărul are certificat de luptător în Revoluţia din 1989, după ce a fost împuşcat în timp ce participa la demonstraţii în zona Hotelului Continental din centrul Timişoara. Ancheta a fost preluată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, care susţin că îl vor duce la arest pe tânăr dacă poliţiştii reuşesc să îl reţină.

Fenomen naţional

Şeful sindicatului din Poliţie, comisarul şef Doinel Malcoci, susţine că poliţiştii iau bătaie tot mai des. „Este un fenomen naţional, pentru că agresorii nu sunt arestaţi. Au curaj şi să ucidă poliţişti. Şi eu am lucrat la Secţia 4 şi mi-am luat o coadă de coasă în cap de la un infractor”, a declarat Malcoci.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite