Exemplu de performanță și generozitate: la 16 ani, este olimpic național și organizator de acțiuni caritabile, deși familia sa e modestă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu  ratează nicio olimpiadă. La 16 ani, Bogdan se poate lăuda cu zeci de premii la concursuri și Olimpiade Naționale. Deși provine dintr-o familie modestă cu încă șapte frați, tânărul este un exemplu pentru adolescenți. Timpul liber și-l dedică bisericii și actelor caritabile.

Elev în clasa a X-a la Colegiul Bănățean din Timișoara, Bogdan Avădanei se poate considera un exemplu pentru tinerii de vârsta lui. Pe lângă faptul că este primul din clasă, tânărul nu ratează nicio olimpiadă de domeniul socialului. De la educație civică, până la religie, psihologie sau concursuri naționale tematice, Bogdan nu s-a întors acasă fără un premiu.

Timpul liber la biserică

„Îmi place să învăț, să vorbesc și să citesc. Eu consider că 80% din premiile mele sunt meritul profesorului", mărturisește băiatul. Nici în timpul liber, Bogdan nu este un adolescent obișnuit. Acesta merge la biserică în fiecare duminică, unde face revista creștină și organizează acțiuni caritabile. „Îmi place să merg la biserică. Sunt foarte religios. Acolo găsesc oameni buni. De sărbători, strângem fonduri și cadouri și mergem prin orfelinate și spitale să le împărțim copiilor", povestește acesta.

Opt copii în două camere

image

Bogdan provine dintr-o familie cu opt copii. Mama lui și-a dedicat viața copiilor, fiind casnică. Tatăl lucrează la o fabrică din Timișoara. „Soția mea stă acasă cu copiii iar eu sunt singurul care aduce un venit în casă. Noroc cu cei mici, fiecare are bursă de merit", povestește Viorel Avădanei, Tatăl băiatului. Cei opt copiii din familia Avădanei, împreună cu părinții, locuiesc într-un apartament cu două camere de la periferia orașului. „Băieții stau într-o cameră, fetele în cealaltă iar noi ne-am amenajat un pat în bucătărie, ca să avem unde dormi. Noi nu ne plângem, avem copii sănătoși și deștepți și suntem mândri de ei", a explicat Palaga Avădanei, mama lui Bogdan.

Liceenii sunt complet dezorientaţi la admiterea în facultate. Banii şi norocul sunt criteriile pe care îşi gândesc tinerii viitorul

„Noi ne-am făcut numai datoria. Le-am spus copiilor - dacă nu ești bogat, dar înveți bine, vei fi respectat. E singura ta șansă de a te respecta în viață", spune Viorel Avădanei.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite