Nu ajung la şcoală pentru că nu au ce mânca. Uitaţi de societate, copiii dintr-o familie timişeană se luptă cu sărăcia
0Cinci copii, o mamă abuzată şi un tată violent - familia Anca se luptă pentru supravieţuire, într-o casă improvizată din Maşloc. Marinela are 32 de ani şi spune că îşi creşte cei cinci copii din alocaţia de stat, lunară. Familia trăieşte fără curent, apă caldă sau lumină, în timp ce copii sunt afectaţi de boli specifice mediului în care trăiesc.
Nu au părăsit niciodată comuna şi trăiesc din 150 de lei pe lună. Pe lângă frig, întuneric şi mizerie, foamea este cea mai cruntă încercare prin care trece, zilnic o familie din comuna timşeană Maşloc. Elisabeta Anca a absolvit cinci clase şi spune că la 32 de ani, nu a părăsit niciodată comuna. Ea îşi creşte cele cinci fete din alocaţia lunară. „Am mai lucrat pe la vecini prin grădină, dar nu îmi pot găsi nimic de lucru. Eu nu mă descurc să merg de una singură. Soţul meu mai pleacă cu oile, odată pe săptămână. Face 20 de lei, dar nu îmi aduce niciun ban", spune Marinela.
Tatăl, violent
"Tatăl copiilor probleme are cu alcoolul, iar de câte ori bea, mă bate", se plânge femeia. Ea trăieşte împreună cu părinţii, într-o casă improvizată, în fundul satului. Marinela povesteşte cum cea mai mare grijă a ei este să pună ceva pe masă pentru cei mici. „Sunt zile în care eu renunţ la mâncare, ca să le rămână fetelor. Sunt zile în care, pur şi simplu, nu am ce să pun pe masă", mărturiseşte femeia.
Nu a venit la şcoală pentru că nu a mâncat de trei zile
La cei numai 9 ani, Marcela înfruntă o viaţă plină de încercări. „Lipsea câte trei zile de la şcoală şi m-am interesat de situaţia ei. Atunci am aflat că fetiţa nu vine la şcoală pentru că nu are ce mânca. Noi lucrăm cu ea la centru, dar, din păcate, micuţa nu progresează deloc. Psihologii au diagnosticat-o cu retard mintal", a explicat Aura Danielescu, directorul centrului de zi pentru copii din Maşloc.
Şapte persoane, într-o cameră
Cei şapte membri ai familiei Anca trăiesc într- cameră improvizată, cu două paturi. „Nu avem apă caldă, încălzire sau lumină. Ce mai mică are nouă luni. Doarme cu mine în braţe, pentru că nu am unde să o culc singură. Nu am cumpărat niciodată haine. De obicei, primim de la oameni hăinuţe vechi pentru cei mici. Cel mai mult îmi doresc un loc de muncă, să ştiu că am cu ce să îmi hrănesc copii", spune Marinela.
Se încarcă comentariile...
