Meditațiile, o afacere profitabilă pentru profesori, nu și pentru stat. Autoritățile au mâinile legate
0Perioadă de aur pentru unii profesori de liceu. În timp ce pregătirile pentru Bacalaureat sunt în toi, meditaţiile la materiile principale sunt o sursă de venit suplimentar pentru dascălii care predau materiile principale. Din cei aproape 6.500 de profesori înregistraţi în judeţul Timiş, mai puţin de 100 plătesc impozit statului pentru meditaţii.
Din cei 6.500 de dascăli care predau în judeţul Timiş, numai 91 şi-au declarat veniturile provenite din meditaţii la Direcţia Finanţelor Publice, la sfârşitul primului trimestru din 2011. Autorităţile spun însă că nu pot împiedica evaziunea fiscală pe această filieră, întrucât nu există sesizări în această privinţă. „Noi nu avem de unde să ştim câţi sunt cei care dau meditaţii, în afară de cei de care declară. Singurii care ar putea sesiza acest lucru ar fi părinţii, care, în mod sigur nu o fac, pentru că au de pierdut. Nici măcar nu ştim care este paguba, pentru că nu au existat sesizări", a declarat Aida Voştinaru, purtător de cuvânt al Direcţiei Finanţelor Publice din Timiş.
Inspectoratul, cu mâinile în sân
Nici reprezentanţii Inspectoratului nu pot să controleze fenomenul, întrucât, susţin aceştia, meditaţiile nu sunt responsabilitatea lor. „Profesorii nu trebuie să înregistreze aceste declaraţii la Inspectoratul Şcolar. Ei predau aceste ore în timpul liber, de regulă, chiar la ei acasă. Noi nu avem ce să le facem. La urma urmei, este responsabilitatea lor de cetăţeni ai ţării, pe noi nu ne interesează", a declarat Francisc Halasz, inspector şcolar adjunct de Timiş.
Tinerii au intrat deja în „febra de Bacalaureat". Mai au o lună la dispoziţie până la prima probă
Elevii care vor note mari la examenul maturităţii, spun însă că au început meditaţiile cu luni înainte de prima probă. „La matematică iau meditaţii, când am nevoie. Mă ajută foarte mult", a declarat Mihai Săftescu. Iau meditaţii la matematică, odată pe săptămână. Altfel, nu am cum să parcurg toată materia", a spus Bianca Anton, elevă în clasa a XII-a.