Peste o sută de profesori au contestat titularizările. Cea mai contestată materie – limba română

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai bine de 100 de dascăli au solicitat reevaluarea lucrărilor de la examenul de titularizare. În nemulţumiţilor s-au aflat cei de la limba şi literatura română.

Consideră că merită mai mult şi au solicitat reexaminarea lucrărilor. Zeci de dascăli au depus cereri de contestaţie a lucrărilor de la titularizare. 24 de profesori au fost nemulţumiţi de nota pe care au obţinut-o la limba română în timp ce 14 au cerut să se corecteze din nou, lucrările de la engleză. Numai 11 educatori au considerat că nu li s-a acordat nota cuvenită.

Candidatii la titularizare cei mai nemultumiti sunt cei care au sustinut examenul la limba romana. Aceasta disciplina conduce in topul cererilor de recorectare, cu 24 de contestatii depuse.

UPDATE Rezultate Titularizare 2011 Timişoara. Vezi aici ce notă ai luat! Promovabilitate de 33.02% în Timiş!

Cristina Popescu a predat în psihopedagogie acum opt ani. Atunci, ea a obţinut titularizarea pe postul ei. După ce s-a reprofilat la un cabinet particular, femeia a încercat să îşi recâştige titularizarea pe post. „N-a fost uşor nici atunci examenul, dar era totuşi sistemul mai stabil. Erau şi mult mai multe posturi. Eu a trebuit să plec în concediu de maternitate iar când m-am reîntors pe piaţa muncii mi-am pierdut postul. M-am reprofilat la un cabinet particular. Acum, am încercat să dau examenul de titularizare, din nou", a explicat femeia.

TITULARIZARE 2011 Timişoara. Mii de profesori s-au bătut pentru câteva locuri

În acestă sesiune, ea a reuşit să obţină însă numai 6,5 - notă care nu îi asigură promovabilitatea. Femeia speră însă că reevaluarea lucrării sale să îi aducă o notă mai mare. „Am depus contestaţie pentru că ştiu că am scris mai mult. Chiar m-am pregătit pentru examen şi sper ca reexaminarea lucrării mele să confirme acest lucru",a  explicat femeia.

Cinci profesori eliminaţi din examenul de titularizare. Cadrele didactice încercau să copieze cu "hands-free"

Rezultatele finale ale examenului de titularizare vor fi afişate joi, 21 iulie.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite