HUMAN STORY Povestea unui orfan care a terminat un master în contabilitate şi a ajuns profesor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 25 de ani, Ionel Petrea este profesor de contabilitate la două licee timişorene. Povestea lui este însă una cutremurătoare. Abandonat de mamă, a luptat din răsputeri să ajungă în rândul celor cu studii superioare. În timp ce Ionel economiseşte din salariu pentru a-şi perfecţiona studiile, foţtii lui colegi de cameră cerşesc în oraş.

Abandonat de mamă, încă din maternitate, Ionel şi-a trăit copilăria în două orfelinate - la leagănul de copii din Timişoara şi Casa de Copii din Lugoj. „De mic copil, mi-am propus să ajung în lumea civilizată. Ştiam că nu am nicio şansă, numai dacă învăţ. Şi m-am apucat de citit", povesteşte acesta. La 18 ani, Ionel a venit la Timişoara şi s-a înscris la Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor.

Unii colegi, acum sunt cerşetori

„Stăteam la cămin şi trăiam din bursa socială de mai puţin de doi lei. Nu era uşor, pentru că nu mi-am permis să îmi cumpăr toate cărţile de care aveam nevoie. Stăteam până noaptea în bibliotecă, pentru ca să pot ţine pasul cu colegii mei", spune bărbatul. Acesta povesteşte că se întreţinea din bursă. „Îmi cumpăram mâncare, din mai puţin de 200 de lei, cât era bursa socială. Rareori, apucam să îmi pun ceva bani deoparte şi pentru cărţi", a spus Ionel.

De trei ani, bărbatul îi învaţă pe tineri cum să stăpânească contabilitatea. „Sunt profesor la două licee - Liceul tehnic Henri Coandă şi la Grupul Şcolar de Transporturi şi căi Ferate. Îmi palce ceea ce fac şi sper că sunt un profesor modern", spune tânărul de 25 de ani.

Economie pentru studii

În prezent, Ionel trăieşte la internatul de la CFR, unde spune el, este fericit că nu trebuie să plătească nimic. Cele două joburi îi aduc un venit total de 600 de lei, din care tânărul este nevoit să se întreţină în fiecare lună.

Nu ajung la şcoală pentru că nu au ce mânca. Uitaţi de societate, copiii dintr-o familie timişeană se luptă cu sărăcia

Bărbatul spune însă că mai economiseşte, pentru a putea investi în formarea sa profesională. „Încerc să pun tot timpul ceva de-o parte. Aşa, mai îmi cumpăr cărţi sau mai strâng bani ca să îmi plătesc cursurile de specializare", a explicat Ionel Petrea.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite