Super-campionul olandez Remi Bonjasky : “Lumea mă vrea în ring, dar nu pot să lupt până la 50 de ani"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Remi Bonjasky la conferința de presă de la Timișoara
Remi Bonjasky la conferința de presă de la Timișoara

În această seară, de la ora 21.00, la sala „Constantin Jude”, va avea loc gala Romanian Fight Challenge. Meciul serii se va desfășura între olandezul Dwight Harkinson și croatul Igor Mihajljevici

Invitatul special al primei ediții a galei Romanian Fight Challenge este marele campion olandez, Remi Bonjasky. Supranumit “Gentlemenul zburător”, a fost de trei ori campion mondial în circuitul K1 (2003, 2004, 2008), obținând locul trei în alte trei ediții. Din păcate pentru admiratorii lui, olandezul s-a retras din ring în 2010. Acesta a venit la Timișoara în calitate de antrenor al lui Dwight Harkinson, care se va bate în meciul serii.

“Lumea vrea să mă vadă din nou în ring, dar şansele să mă întorc sunt foarte mici, în primul rând din cauza problemelor pe care le am la ochi. Am suferit o operație și nu se pune problema să revin. Mă concentrez pe academia mea din Olanda, care există deja de cinci ani și sunt bucuros să văd că vin sportivi de valoare din urmă. Nu pot să lupt până la 50 de ani”, a declarat Remi Bonjasky, la Timișoara.

Acesta a dezvăluit că este mult mai grea misiuna lui ca antrenor, decât a fost cea din ring. “E dificil pentru că elevul nu face mereu ceea ce doresc și îmi vine să intru eu să îi arăt. Încă mai simt că pot să intru să lupt. E mai greu ca antrenor”, a mai spus Bonjasky.


image
image
image

VEZI GALERIE FOTO CU SOSIREA LUPTĂTORULUI LA TIMIȘOARA

Lupta pentru titlul mondial


Întrebat care a fost cel mai puternic adversar din cariera lui de luptător, Remi Bonjasky l-a indicat pe Semmy Schildt. “Am răspuns de zece mii de ori la această întrebare. Semmy a fost un adversar teribil, îmi pare rău că nu am reuşit să-l înving niciodată”, a mai spus Bonjasky.

Cei mai frumoși ani pentru sportivul olandez au fost 2003-2004, când a câștigat de două ori la rând titlul mondial. “După primul titlu s-a spus că am câştigat cu noroc şi a trebuit să demonstrez că nu a fost o întâmplare. Am avut parte şi de o piramidă grea, iar în finală am avut două reprize suplimentare. A fost bine că am câştigat în cele din urmă şi mi-au văzut valoarea şi criticii mei”, a mai declarat Remi Bonjasky.

Meciul serii cu sportivul lui Bonjasky

Olandezul a venit la Timișoara cu doi dintre sportivii clubului său. Danyo Ilunga este deţinătorul centurii mondiale „It’s show time”, la 95 de kilograme și a venit tot ca spectator. Dwight Harckinsoon, se va lupta însă meciul serii, la gategoria +100 de kilograme cu croatul Igor Mihailevich.

Gala Romanian Fight Challenge se va desfășura în sala “Constantin Jude”, cu începere de la ora 21.00. Vor fi zece meciuri în sistem K1 (trei reprize a câte trei minute, plus extra-round dacă va fi cazul).

Două dintre meciuri sunt considerate de încălzire, între Flavius Boiciuc – Andrei Andrisoaie și Mihai Trăznea – Alexandru Popoi.

Iată cele opt meciuri din cadrul galei, în ordinea intrării sportivilor în ring:

Cristian Milea – Adrian Asultanei
Alin Boroghină – Aleksander Stojkovici (Serbia)
Alin Șpan – Gabriel Bozan
Bunea Izidor – Sorin Radu
Răzvan Ghiță – Srdjan Seles (Serbia)
Gabriel Fluture – Leonid Tcaciuc (Ucraina)
Adrian Mitu – Ivan Posevac (Croația)
Dwight Harkinson (Olanda) – Igor Mihajljevici (Croația)

Biletele pentru spectacolul din 21 octombrie costă 35 lei în sală şi 60 lei pe locurile de lângă ring.

Citește și:

Remi Bonjasky, cel mai bun luptător K1 din lume, a sosit la Timișoara GALERIE FOTO

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite