După ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea avocaţilor lui Carmen Bejan de strămutare a procesului de la Timişoara, studenta nu mai are încotro şi va trebui să colaboreze cu judecătorul pe care l-a sfidat la ultima înfăţişare. Potrivit unuia din avocaţii fetei, Carmen Bejan va depune mărturie pentru prima oară în faţa judecătorului.
„Vreau să fiu cercetată în stare de libertate”, acestea au fost singurele cuvinte spuse din momentul arestării şi până acum de Carmen Bejan în faţa judecătorilor. Cu procurorul care a anchetat cazul, studenta a fost mai cooperantă, dându-i patru declaraţii, însă în mărturiile fetei sunt multe aspecte care se contrazic.
Studentul ucigaş de la Medicină la Curtea Supremă: „Sunt terorizat, hăituit şi stresat"
La termenul precedent de la începutul lunii ianuarie, studentul Sergiu Florea a dat declaraţii în faţa judecătorului. Acesta a recunoscut că l-a bătut măr pe Trifu, până a căzut jos, dar Carmen este cea care l-a înjunghiat. Crima a avut loc la sfârşitul lunii iulie a anului trecut, în căminul 1-2 de la Medicină. Atunci, Trifu Schroth, un bărbat de etnie rromă de 65 de ani a fost ucis şi tranşat, iar studenţii au vrut să scape de el.


















* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza