Matei Florian, stră-strănepotul lui Ioan Slavici: „Viaţa este de-adevăratelea! E pe bune!“

Matei Florian a vizitat Timişoara împreună cu fraţii săi, pentru a-şi prezenta volumul „Şi Hams Şi Regretel“.

Mai citeşte şi:

Matei Florian : „Trebuia să plec undeva şi să mă rup de inerţie!“

Autorul bucureştean sătul de viaţa dintre blocuri şi dornic să regăsească o altfel de tihnă a decis în urmă cu mai bine de un an să dea Capitala pe vârfurile munţilor. Satul Ciocanu, pierdut printre creste, i-a inspirat scriitorului o poveste de dragoste cu pitici, condimentată cu amintiri dintr-o realitate paralelă. La traiul vecin cu sihăstria au contribuit lipsa televizorului şi înlocuirea acestuia cu un biet radio care răspândea sunet de voci hodorogite. Casele răsfirate la distanţe foarte mari au fost şi ele un motiv de izolare şi au stârnit imaginaţia lui Matei Florian. Volumul „Şi Hams Şi Regretel", publicat la Editura Polirom, este rezultatul anului petrecut în satul de munte.  „Când m-am întors în Bucureşti, la un singur semafor erau mai mulţi oameni decât vedeam la Ciocanu într-o lună", mărturiseşte scriitorul.

„Viaţa e de-adevăratelea. E pe bune!"

 Istoria izolării a început în urmă cu doi ani, când Matei a primit o bursă de la Polirom. Banii l-au ajutat pe scriitor să ia o decizie şi a optat pentru un trai liniştit la Ciocanu, o zonă aproape sălbatică situată la limita dintre Bucegi şi Piatra Craiului. Zgomotul maşinilor şi zidurile blocurilor au fost înlocuite cu liniştea ciudată, care pur şi simplu se aude, şi cu un peisaj copiat parcă de pe Discovery Channel. Drumul de la viaţă la literatură a fost lin, a venit firesc. Singurele probleme întâmpinate au fost frigul iernii, mai tăios ca oricând, şi zăpada care astupa orice cale către civilizaţie. 

„La Ciocanu mi-am dat seama că viaţa e de-adevăratelea. E pe bune! Mergi jumătate de oră pe jos ca să îţi iei pâine. Îngheaţă ţevile, trebuie să ai grijă pentru că te duci să iei apă de la fântâna din mijlocul satului. În rest, spargi lemne ca să faci focul. M-am deprins cu toate astea. Erau în schimb animale sălbatice în zonă. Tot mai aflam că nu ştiu ce câine al lu` tanti Viorica a fost mâncat de lupi, că a apărut ursul şi a fost gonit de câinii lu' Tihuţă. Nu m-am întâlnit cu urşi sau lupi, poate doar vulpi sau căprioare. A fost mişto", şi-a amintit Matei Florian.

Despre un pârlitor de porc şi despre Elodia

Vecinii de la Ciocanu, mulţumiţi să iscodească în stânga şi în dreapta, au acceptat că Matei avea pur şi simplu nevoie de linişte, i-au ieşit în care rar şi au riscat chiar să-i devină personaje. „L-am chemat pe vecinul Gigi să-mi dezgheţe ţeava de apă că îngheţase şi trebuia spartă. A băgat pârlitorul de porc pe ţeavă şi a dezgheţat-o. După aia a trebuit să îl cinstesc, am stat cu el, am vorbit despre Elodia. Într-o altă zi m-am întâlnit cu Rodica, o altă vecină, şi ea a exclamat: «Mi-a zis cineva că te-a văzut la televizor. Că ai scris ceva aici la noi, la Ciocanu. Extraordinar! Dacă vrei ceva, să vii la mine să-mi ceri!». Am devenit fiul satului. Mă întâlneam cu oameni doar când mă duceam la magazin. Aşa, dacă stăteam în curte, puteam să văd şi un om pe săptămână", a mai povestit scriitorul.

În literatură, direct de la Ioan Slavici

Prezenţa celor trei fraţi în artă nu este întâmplătoare. Matei, Filip şi Mircea sunt descendenţii lui Ioan Slavici. „Suntem rude pe linie maternă. Bunicul meu era nepotul lui. E stră-străbunicul meu, bunicul lui bunicul. Este fotografia aceea clasică a lui cu barbă. De fapt e un decupaj dintr-o fotografie mai mare, în care el îl are în braţe pe bunicul meu. Despre Slavici sunt poveşti din astea, anecdote. De exemplu că mergea prin noroi şi îşi luase nişte botfori noi, iar unul dintre pantofi i-a rămas blocat. Atunci l-a scos şi pe celălalt, l-a pus acolo şi a zis că cine găseşte unul să găsească mai bine doi, ca să aibă ce face cu ei. Pe linia lui Slavici, genele au fost foarte puternice. Ceva trebuie să existe, un filon extraordinar. Bunicul meu a fost un tip strălucit, a şi scris. Iar fratele lu bunicul meu a fost chiar un scriitor bun, Alexandru Struţeanu, a avut multe cărţi tipărite", a adăugat Matei.

Mărturii din altă viaţă

Când povesteşte despre experienţa sa la Ciocanu, Matei Florian priveşte lucrurile cu naturaleţe, de parcă ar vorbi despre o simplă vacanţă la ţară: „Nu mă aşteptam că o să fie totul roz, că o să vină toată lumea la mine, că mii de fete frumoase vor ciocăni la uşă, în straie populare, să-mi aducă pâine şi sare". Zâmbeşte, are grijă să nu se gândească la banii cu care va trăi de acum încolo şi îşi spune că se va întoarce la Ciocanu pentru a mai scrie o carte. Viaţa lui curge însă altfel decât a celor din jur, în timp ce filonul genetic al lui Ioan Slavici devine din ce în ce mai puternic, în căutare de noi poveşti.

Despre „băiuţei" şi alţi pitici, împreună cu fratele mai mare

Volumul „Şi Hams şi Regretel", cu personajele sale „piticeşti", nu este primul pe care Matei Florian îşi pune semnătura. El a debutat editorial în anul 2006, cu romanul „Băiuţeii", scris împreună cu fratele său mai mare, Filip. Acesta din urmă este considerat de critica literară drept unul dintre cele mai importante nume ale literaturii noii generaţii.

Mezinul familiei, de la poveşti la imagine

Cei doi fraţi mai mari nu sunt singurii artişti ai familiei. Mircea - mezinul - este pasionat de alpinism şi transformă clipa în amintire printr-un singur gest. Stră-strănepotul lui Slavici a străbătut întreaga Asie într-o călătorie îndelungată, din care au rezultat imagini umitoare. Asia şi-a lăsat urmele nu doar pe retină ori în suflet, ci şi pe picioarele fotografului. Mircea a traversat cele mai sălbatice ţinuturi în căutare de noi poveşti, iar o parte din fotografiile sale stau în prezent şi în galeria Triade, din Timişoara.