Postul îmbună sufletul, dar dereglează organismul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nutriţioniştii recomandă cumpătare, mai ales celor care ţin postul
Nutriţioniştii recomandă cumpătare, mai ales celor care ţin postul

Odată cu  venirea Crăciunului, saloanele Spitalului de Urgenţă din Timişoara este ticsit de pacienţi care prezintă probleme biliare, abdominale, hipertensiune. Nutriţioniştii recomandă oamenilor cumpătare în perioada sărbătorilor.

Citeşte şi:

Moş Crăciun există cu adevărat doar la Braşov

Suntem în postul Crăciunului şi mulţi dintre timişoreni vor să le fie iertate păcatele sau, pur şi simplu, simt că trebuie să se apropie mai mult de Dumnezeu. Astfel că, locuitorii oraşului de pe Bega ţin ca în această perioadă să se îndepărteze de carne şi preparatele din carne. Ei trebuie totuşi să ştie că au nevoie de proteine în cantitate suficientă, pentru a acoperi nevoile organismului. Sunt recomandate ciupercile, produsele din soia şi năut cu preponderenţă, legumele şi fructele.

 Regimul ovo-lacto-vegetarian, recomandarea nutriţioniştilor

 Unul dintre dezavantajele postului este că duce la îngrăşare. „Sunt pentru un regim ovo-lacto-vegetarian. Dacă nu ai proteine, te apucă foamea şi oamenii încep să mănânce făinoase şi pâine”, a spus Rodica Nicolescu, medic primar Geriatrie şi Gerontologie. Legumele sunt indicate pentru perioada postului, dar nu cele mai „dulci”, cum sunt mazărea, fasolea lată. Ideal ar fi să se consume crude peste două treimi din aceste legume, pentru că aduc vitamine, enzime şi fibre mai mult decât ar aduce legumele gătite.

Nu recomand consumul ridicat de zahăr, pentru că împiedică absorbţia fierului. De asemenea, este bine să se consume 2, 3 litri de apă pe zi”, a adăugat Rodica Nicolescu. Fructele care se pot asocia cu polen,miere, nuci, migdale şi alune de pădure sunt o combinaţie bogată din punct de vedere nutritiv şi energetic.

 Număr crescut al timişorenilor la Urgenţe

În zilele de sărbătoare este de preferat să se consume alimente tradiţionale în cantităţi reduse şi la mese diferite. „Ar fi bine să se excludă total preparatele grase, să se înlocuiască maioneza tradiţională cu cea vegetală”, a mai precizat Rodica Nicolescu. Cantitatea de alcool trebuie să fie de maxim două tipuri de băuturi la o masă şi în cantităţi reduse.

Dacă timişorenii nu respectă toate aceste recomandări, urmările pot fi grave şi, uneori, chiar fatale. „În perioada sărbătorilor există o creştere a problemelor digestive, colici biliare, abdominale şi altele”, a spus Carmen Dehelean, director medical ambulanţă. Unele dintre cele mai întâlnite probleme sunt: ulcerele gastrice şi duodenale care se acutizează, tensiunea arterială mare, litiază biliară, crize cardiatice, pancreatită acută şi altele.

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite