Nemţii importă de la Timişoara câini vagabonzi GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O asociaţie din Timişoara a găsit soluţia salvatoare pentru câinii comunitari. Din 2006, Mihalea Grangure, cea care a înfiinţat anul trecut ONG-ul Pet Hope, a transportat la Bremen, în Germania, aproximativ 500 de câini şi peste 200 de pisici.

„Din 2007 am început o colaborare mai strânsă cu cei de la asociaţia Tierhilfe International Bremen. Ţin minte că pentru primul transport au venit ei la noi şi au luat zece căţei. Anul următor am plecat chiar eu cu maşina cu cinci câini. Cei de la vamă habar nu aveau că în maşină sunt căţei. Au stat cuminţi 1.500 de kilometri", a povestit Mihaela Grangure.

Timişoreanca a strâns deja câteva cataloage voluminoase în care sunt trecuţi toţi câinii care au luat drumul Bremenului. Fiecare pagină conţine poza patrupedului înainte de plecare, numele, istoricul, când a fost vaccinat şi sterilizat, dar şi pozele trimise ulterior de familiile din Germania. Odată ajunşi la Bremen, câinii sunt trimişi imediat spre adopţie familiilor care-i doresc. Iar interesul nemţilor este foarte mare pentru câinii din România.



Vezi galerie foto cu căţeii de la Pet Hope care vor ajunge în Germania

Membrii ai familiei în Germania

Majoritatea câinilor care ajung în Germania nu au poveşti tocmai vesele. Mulţi au un trecut dramatic, fiind abandonaţi, schingiuiţi, bătuţi. Odată ajunşi în casele germanilor, aceştia vor avea o viaţă normală, ­înconjuraţi cu căldură. „În Germania, câinele face parte din familie. Au case, condiţii excelente. Câinii sunt luaţi în excursii. Am primit poze cu ei pe iaht, pe insule. Unul dormea în cutia lui alături de un copil. Interesant este că a venit la Bremen şi o familie din Suedia să adopte un câine românesc", a mai spus Mihaela Grangure.



Poveste impresionantă

Printre numeroasele poveşti ale câinilor, cea mai impresionantă este cea a unui căţel care fusese lovit cu o rangă pe spate până i-au paralizat picioarele. După ce a trecut prin mai multe operaţii, medicii veterinari au spus că eutanasierea este cea mai indicată soluţie. „Am refuzat să fie eutanasiat. Avea o poftă de viaţă extraordinară, cerşea efectiv mâncare. Îl ţineam în pamperşi. Până la urmă a primit o şansă de la o familie din Germania. I-au cumpărat un cărucior special cu rotile, pentru partea din spate, iar stăpânii spun acum că e cel mai rapid câine din Berlin", a mai povestit timişoreanca.

image
image




În fiecare lună se face un transport de 20 de câini şi 10 pisici în Germania, iar următoarea deplasare va fi la 11 martie. Cei de la Pet Hope ar vrea să poată găsi un cămin pentru fiecare câine abandonat. „Într-o lună sperăm să rezolvăm problema. Ne organizăm în fiecare lună să facem câte un transport. Ne rugăm de unul şi de altul să ne împrumute maşina", a mai spus Mihaela Grangure. 

image

Citeşte aici despre flashmobul organizat la Timişoara împotriva eutanasierii câinilor

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite