Motivele unei condamnări pe viaţă: uciderea unui poliţist şi sfidarea organelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Breazu s-a îngrăşat 20 de kilograme de când a ajuns după gratii
Gheorghe Breazu s-a îngrăşat 20 de kilograme de când a ajuns după gratii

La un an de la uciderea poliţistului de frontieră Tiberiu Sîrbu, judecătorii Curţii de Apel Timişoara l-au condamnat la închisoare pe viaţă pe ucigaşul Gheorghe Breazu pentru omor calificat şi deosebit de grav. La aproximativ o săptămână de la sentinţă, judecătorii şi-au motivat decizia. 

Puşcăriaşul care ne costă cât un Ferrari: 100.000 de euro pentru 20 de ani "la mititica"

La Tribunalul Timiş, Breazu a fost condamnat la 20 de ani de închisoare. Acesta a făcut recurs, cerând să i se reducă pedeapsa. În acelaşi timp, procurorii au cerut majorarea pedepsei, iar judecătorii Curţii de Apel au decis că, uciderea unui poliţist în uniformă şi modul în care s-a comportat Breazu după crimă, impun eliminarea lui din societate. „Sunt împrejurări care îndreptăţeşte instanţa de apel să considere că  scopul pedepsei poate fi atins doar îndepărtându-l definitiv pe inculpat din societate prin privarea acestuia de libertate pentru tot restul vieţii”, arată un document de la dosar.

Ucidere de poliţist, condamnare sigură




Judecătorii au subliniat că uciderea unui poliţist i-a complicat situaţia lui Breazu. „Inculpatul a ucis un poliţist atât în timpul, cât şi în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu ale victimei, ceea ce conferă faptei şi făptuitorului un pericol social sporit din acest punct de vedere”, arată judecătorii.

Saşa Disici, un alt poliţist ucis cu sânge rece în plină stradă
EXCLUSIV Infractorii devin experţi în crime la şcoala de corecţie

A umilit procurorii


Ca şi cum faptele criminalului nu ar fi fost suficiente, comportamentul acestuia nu a fost „mai breaz” nici ulterior. Imediat după crimă, ucigaşul a fugit din ţară, nu înainte de a-l ameninţa pe unul din martori „să nu declare nimic, altfel îl omoară şi să îi contacteze şi pe ceilalţi să le spună să nu declare nimic”. Mai mult decât atât, Breazu şi-a bătut joc de procurori. „A sfidat organele de urmărire penală. La data de 18.02.2010 a arătat în faţa procurorului că doreşte să fie adus la audieri a doua zi, pentru ca la 19.02.2010 să arate că s-a răzgândit şi nu dă declaraţie în faţa organelor de cercetare penală şi a procurorului”, mai arată documentul.

Ucigaşul care a împuşcat un poliţist: „Nu merit 20 de ani de închisoare, e prea mult"

Interzis dreptul la vot

Pentru sfidarea organelor statului şi a dreptului la viaţă, judecătorii i-au interzis criminalului să mai voteze. „Întrucât inculpatul a manifestat un dispreţ major faţă de normele penale, nesocotind unele din cele mai importante valori sociale ocrotite de legea penală (dreptul la viaţă şi autoritatea de stat), este justificată aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege”, mai arată documentul.

image


L-a bătut şi împuşcat pe poliţist


Tineriu Sîrbu (foto) a fost împuşcat în urmă cu un an, la Sânnicolau Mare. Agentul era de serviciu când a observat că un grup de spărgători de maşini fură din autoturismele aflate în faţa sediului. S-a luat după hoţi pe care i-a prins după aproximativ 100 de metri. În urma luptei cu Gheorghe Breazu, Tiberiu Sîrbu a fost împuşcat şi a murit după câteva minute. Criminalul a fugit cu bicicleta şi s-a ascuns într-un lan de porumb, în timp ce poliţistul de frontieră şi-a dat duhul după ce l-a fugărit cu maşina câţiva kilometri.

UPDATE Hoţul care a ucis un poliţist are un complice pus sub acuzare
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite