Exclusiv:Mâncare pentru cosmonauţi preparată la Facultatea Mecanică din Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În laboratorul de liofilizare de la "Mecanică" funcţionează un aparat care scoate apa din orice legume, fructe, alimente sau băuturi. Cosmonauţii au la ei doar alimentele în această stare solubilă.

Stundenţii de la Facultatea de Mecanică a Universităţii Politehnica din Timişoara pot vedea pe viu cum se prepară mâncarea pentru cosmonauţi. În laboratorul de liofilizare funcţionează un aparat special cu care se obţin produse solubile prin eliminarea apei. “Procedeul se numeşte şi <freeze drying>. Interesant este că legumele, fructele şi alimentele îşi păstrează mirosul, aromele, culoare, vitaminele şi proteinele. Este mâncarea pe care o prepară cosmonauţii, dar se obţin astfel şi extracte pentru uz medicinal”, a declarat Dumitru Ţucu, prodecanul Facultăţii de Mecanică.


CLICK PENTRU GALERIE FOTO!

Revin în contact cu apa


Procesul de liofilizare începe cu congelarea alimentelor la -55 de grade Celsius. Urmează vidarea, iar apoi procesul de încălzire. Apa trece din starea solidă în starea de vapori. „Lucrând la temperaturi joase se realizează vidul. Rehidratarea se produce mult mai repede, exact ca şi cafea solubilă. Cosmonauţii iau praful, pun apă şi obţin alimentul dorit. Se poate face liofilizare şi la vin, dar din păcate se pierde alcoolul”, a mai povestiti Dumitru Ţucu.

Primul român care a intrat în legătură radio cu un astronaut de pe Staţia Spaţială Internaţională

Preparate uşor alterabile

În laboratorul de liofilizare se scoate apa din orice: ceapă, vin, ciuperci, mere etc. După procesul de liofilizare, acestea sunt foarte uscate, dar nu îşi pierd deloc mirosul. La contactul cu apa revin în starea lor iniţială. Sunt preparate şi produsele uşor alterabile, cum ar fi pastă de melci. “Acestea se strică repede şi e greu de transportat la distanţe mari”, a mai spus Ţucu.



Liofilizare la oameni

image
image

În Statele Unitea ale Americii, liofizarea s-a folosit până în anii '60 doar în industria militară. Acum a ajuns atât de avansat încât în laboratoare secrete se practică liofizarea oamenilor. "Când e aproape să moară dintr-o boală care nu are leac, persoana este supusă acestui procedeu. Îl vor readuce în starea iniţială peste 50-100 de ani. Vă daţi seama unde a ajuns ştiinţa. Noi lucrăm practic cu eprubete", a mai declarat prodecanul de la "Mecanică".

FOTOGALERIE Lucrare de licenţă la „Poli”: „Mergedes” 4X4 şi hibrid cu motor de Trabant




image
Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite