Cazul Tripa şi carnagiul din Banat: eşecurile oamenilor legii din anul 2009

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii şi procurorii nu au reuşit să rezolve cele mai grele cazuri, asasinate sau accidente. Oamenii legii timişoreni au reuşit să rezolve zeci de furturi cu infractori „găinari”, însă s-au împotmolit în anchetele dificile.

NU RATA: Mafiotul şef, prins la Bucureşti

Unul dintre cele mai grave asasinate din 2009, despre care anchetatorii au indicii că ar fi fost executat la comandă, a rămas nerezolvat de poliţiştii timişoreni. Ei nu au reuşit să elucideze decesul afaceristului Dan Tripa, de 53 de ani, ucis cu 25 de lovituri de cuţit în vila sa din cartierul Braitim din Timişoara. Deoarece poliţiştii nu au reuşit să dea de urma criminalilor, cazul a fost preluat de procurorii antitero.

Poştaşii jefuiţi, un fenomen
Tâlharii au reuşit să fure sute de mii de lei în acest an de la poştaşii care duc pensile la domiciliu. Patru dintre ei au fost atacaţi în acest an, iar doi anul trecut, în Timişoara şi Făget, în plină zi, fiind loviţi cu pumnii şi picioarele. Poştaşii au ajuns în spital, iar hoţii au fugit cu peste 300.000 de lei. Niciunul dintre tâlhari nu a fost prins de poliţişti.
O anchetă a cărei finalizare e prelungită la nesfârşit este a unei ţepe de peste trei milioane de euro, cu un teren al Primăriei Timişoara vândut de baştanul Ionelaş Cârpaci. El a fost mandatat de un cetăţean maghiar, despre care procurorii au descoperit că nu există, să vândă un teren care aparţinea primăriei pe Calea Buziaşului. Acolo firma Ital-Rom a construit locuinţe, iar reprezentanţii primăriei chiar i-au oferit autorizaţie de construcţie dezvoltatorului. Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara se încurcă însă în propria anchetă şi nu reuşesc să găsească vinovaţii.  
„Am condus cinci ani în România fără permis şi nu m-a oprit poliţia”, este confesiunea făcură reporterilor Adevărul de Cosmin Pantea, de 30 de ani, şoferul unui Ferrari care a agresat o femeie pentru că nu i-a acordat prioritate în trafic. Incidentul a avut loc în octombrie, iar poliţiştii i-au făcut dosar penal pentru conducere fără permis. El aduce maşini din Occident pe care le vinde în România, are nenumărate sancţiuni de la poliţiştii germani, dar singurul lui regret este că acum poliţiştii l-au luat în vizor şi nu poate să îşi mai scoată maşina din garaj.

Beizadeaua cu şase morţi pe conştiinţă
Claudiu Hauptmann, de 19 ani, a condus un Peugeot cu 130 de kilometri la oră şi a ucis şase oameni în 7 iulie, pe drumul care leagă Timişoara de Reşiţa. În accident a murit iubita sa, de 18 ani, o prietenă a ei de aceaşi vârstă şi alţi patru oameni care se aflau în automobilul Daewoo Espero, lovit de Peugeot. Acum ucigaşul învaţă pentru bacalaureat, iar poliţiştii nu l-au arestat şi nici nu l-au trimis în judecată pentru că nu reuşesc să facă expertiza auto a automobilului, pentru că poliţia are probleme cu bugetul din cauza recesiunii. ;

Crima de la Medicină, oroarea anului
Sergiu Florea şi Carmen Bejan, de 20 de ani, studenţii care l-au tranşat într-o cameră de cămin pe Trifu Schroth, de 65 de ani, au comis cea mai oribilă crimă din 2009. Ei i-au tăiat capul şi picioarele şi l-au pus în portbagajul maşinii victimei, parcată în faţa Facultăţii de Medicină. În prezent, cei doi sunt închişi şi sunt acuzaţi de crimă. De-a lungul anchetei, Carmen Bejan şi Sergiu Florea, foşti iubiţi, au dat vina unul pe celălalt în repetate rânduri.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite