Banca i-a vândut apartamentul executat pe bani puţini la licitaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheorghe Vancea şi-a pierdut locuinţa pentru că nu a mai putut achita datoria la bancă. El susţine că s-a licitat la un preţ de nimic, în timp ce el avea un client care dădea preţul corect pe apartamament.

Timişoreanul Gheorghe Vancea, care a avut o firmă de transporturi de persoane pe rute internaţionale, nu a reuşit să achite datoria către MKB Romexterra, iar banca a decis să treacă la executare silită. „S-a procedat la vânzarea prin licitaţie publică a imobilului cu trei camere, evaluat în 2007, la 90.000 de euro”, a declarat Gheorghe Vancea. La primul termen nu s-a prezentat nimeni. La al doilea termen, licitaţia a fost câştigată de Daniel Pavel, cu domiciliul în Constanţa, care s-a prezentat cu alţi doi timişoreni.

Au preferat un preţ mic

Proprietarul s-a prezentat cu un cumpărător care era dispus să cumpere amparamentul la preţul pieţei, urmând ca apoi să achite şi datoria spre bancă. Aceştia nu au dorit să audă, iar imobilul a fost vândut la 45 la sută din valoare. „Eu vroiam să le dau toţi banii, nu doar 45 la sută. Acest Daniel Pavel mi-a spus însă că e prieten cu Băsescu, că lucrează în SRI şi că nu am nicio şansă la un proces echitabil şi ar fi bine să mă las”, acuză Vancea. Acesta a deschis proces la Judecătorie, dar cererea lui a fost respinsă. Banca susţine că apartamentul a fost vândut la 75 % din valoarea lui, „Procedura a fost legal îndeplinită. Am oferit spre vânzare imobilul prin trei strigări successive la cel mai mare preţ oferit”, a spus executorul bancar Claudiu Ardean.

"Nu avem oameni suficient de competenţi în justiţie"

Avocaţii lui Gheorghe Vancea acuză că nu s-a făcut o evaluare corectă a aprtamentului. "Executorul nu ne-a comunicat raportul de expertiză pentru ca noi să-l putem contesta, cum, de altfel, nu ne-a comunicat niciun act de procedură. În mod flagrant a facilitat adjudecarea de către creditor a imobilului în contul creanţei, reducând imposibil de mult preţul de strigare prin manopere ilicite. E clar că nu avem oameni suficient de competenţi în justiţie", a spus avocatul Diana Buruntic.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite