Târgu-Mureş: Statuia generalului Ştefan Guşă nu va fi amplasată în Cetate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statuia fostului general de armată Ştefan Guşă nu va fi amplasată în Cetatea Medievală din Târgu-Mureş, aşa cum votaseră iniţial consilierii locali.

Scandalul amplasării statuii respective a început în septembrie 2009, când consilierii locali au adoptat o hotărâre în acest sens. Văzând reacţiile ONG-urilor , dar şi a unor lideri politici, o parte a consilierilor locali au încercat să revoce hotărârea iniţială, dar fără succes.

Aceasta a fost atacată însă în contencios administrativ de către europarlamentarul Tokes Laszlo, reprezentat în Intanţă de avocatul Kincses Elod, pe motiv că fostul general Guşă a ajutat la reprimarea Revoluţiei din 17-20 decembrie 1989 de la Timişoara, în urma căreia au murit zeci de  persoane.

Sentinţă finală

În luna iunie 2010 Tribunalul Mureş a admis acţiunea formulată de Tokes Laszlo privind anularea hotărârii de Consiliu Local, dar primarul municipiului, Dorin Florea, nu s-a lăsat şi a făcut recurs.

Curtea de Apel Târgu-Mureş nu i-a dat însă câştig de cauză edilului. Avocatul Kincses Elod consideră decizia Instanţei drept una corectă. „Era o decizie aşteptată. Primarul Dorin Florea a făcut o gafă pentru că nu avea mandat din partea Consiliului Local pentru a face recurs. Ştefan Guşă nu e un erou. În 1993, în faţa comisiei senatoriale pro-Guşă, chiar el a spus: „Ce merite putem avea noi, care am dat ordin să tragem în populaţie?”. Deci a recunocut că este vinovat de masacrul de la Timişoara. Bine că Târgu-Mureşul a scăpat de ruşinea de a avea o statuie a acestuia în oraş”, a precizat avocatul Kincses Elod.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite