primarie mures - ultimele știri
Un pensionar din Mureș a intrat în greva foamei ca semn de protest față de locul de joacă din fața casei sale.
Potrivit unui raport al Serviciului Juridic, Logistic, Licitaţii şi Asociaţiile de Proprietari, în perioada 2008 – 2011 în municipiul Târgu-Mureş au fost reabilitate în total, 62 de blocuri, însumând 2.310 apartamente, costurile totale fiind de apro...
Peste 5.800 de mureşeni, beneficiari de ajutoare sociale, indemnizaţii de îngrijirea copilului sau alocaţii de susţinere a familiei au rămas din această lună fără venituri, din cauza datoriilor la plata taxelor şi impozitelor locale.
Peste 1.600 de mureşeni au fost prezenţi în această seară în Piaţa Teatrului, pentru a marca 153 de ani de la Unirea principatelor de la 24 ianuarie 1859. Chiar dacă la final mureşenii s-au prins în horă, primarul Dorin Florea, prefectul Marius Paşca...
Primarul Dorin Florea a precizat că, deşi este prieten bun cu fostul subsecretar de stat dr. Raed Arafat, consideră demisia acestui drept o greşeală. Primarul a precizat că scandalul care a izbucnit o dată cu demisia acestuia a abătut atenţia asupra...
Sezonul nunţilor a început în Târgu-Mureş, iar ofiţerii Stării Civile au efectuat deja primele cununii din acest an. Sute de tineri şi-au programat deja marele eveniment.
Un număr de 40 de familii îşi vor petrece sărbătorile în casă nouă, după ce primăria a inaugurat astăzi încă două blocuri ANL....
Iniţiativă neobişnuită a primarului Dorin Florea, care doreşte mutarea la Tîrgu-Mureş a Staţiei de Transfer, Sortare şi Compostare a deşeurilor, ce urmează să se construiască în localitatea Vălureni.
Mii de mureşeni s-au trezit cu salariile şi pensiile poprite după ce nu şi-au mai putut achita dările către stat sau ratele către bănci. Popririle pot ajunge şi până la o treime din venituri.
Grupul Şcolar „Constantin Brâncuşi” oferă elevilor începând de astăzi, atât educaţie cât şi masă şi cazare. La cantina modernă inaugurată astăzi în cadrul instituţiei vor putea lua masa circa 300 de persoane....
Circa 20 de mureşeni au protestat astăzi în faţa Liceului Electromureş împotriva vânzării la licitaţie a atelierului din incintă. Licitaţia urmează să aibă loc vineri la sediul Primăriei.
Mureşenii care vor veni pe Palatoul Corneşti săptămâna viitoare vor putea redescoperi universul copilăriei în "Căsuţa din Pădure". Gândită ca o cafenea cu terasă, "Căsuţa din Pădure" este proiectul prin care primăria încearcă să încurajeze alimentaţ...
Consilierul local Molnar Gabor şi-a prezentat demisia din funcţia de consilier local la finalul şedinţei extraordinare de astăzi.
Consilierii locali mureşean aveau nevoie de un aviz de la Ministerul Educaţiei pentru a demara procedura de vânzare prin licitaţie publică a atelierului Liceului Electromureş. În urma unui scandal izbucnit între primarul Dorin Florea şi ministrul Dan...
Mii de mureşeni vor primi de luna viitoare tichete sociale în valoare de 70 de lei pentru alimente şi medicamente. Lunar, din bugetul local şi cel de stat se virează sume pentru ajutorararea mureşenilor cu venituri mici, în condiţiile în care nu toţ...
Centrul de Excelenţă IBM ar putea fi amenajat pe terenul actualului Aerodrom, dacă Primăria face rost de circa 2 milioane de euro.
Primarul Dorin Florea nu a putut preciza astăzi un termen fix pentru inaugurarea Pieţei Teatrului, chiar dacă Teatrul Naţional şi-a anunţat deja începerea stagiunii în data de 22 septembrie.
Primarul Dorin Florea l-a atacat astăzi în termeni foarte duri pe directorul Administraţiei Naţionale Apele Române, mureşeanul David Csaba. Motivul ar fi pista de biciclete care se construieşte pe malul râului Mureş.
Actorii Teatrului Naţional din Târgu-Mureş riscă să nu-şi mai primească salariile până la finalul anului şi asta din cauza problemelor financiare prin care trece instituţia de cultură.
Mureşenii amatori de mişcare au un nou motiv să vină pe Platoul Corneşti, unde municipalitatea a montat mai multe aparate de fitness în aer liber.
Primăria Târgu-Mureş îi avertizează pe conducătorii auto că, începând de astăzi se instituie sensuri unice în zona străzii George Coşbuc....
Edilii mureşeni au recepţionat lucrările de reabilitare termică efectuate la patru blocuri de locuinţe din oraş, dintre care unul cu zece etaje.
Mureşenii pot vota pentru reamenajarea parcului din cartierul lor în cadrul programului „Fiecare parc are povestea lui”, iniţiat de compania de credite de consum Provident Financial România în parteneriat cu Fundația Comunitară Mureș şi primăria muni...
Deşi Comisia de Avizare din cadrul Primăriei Târgu-Mureş nu a aprobat desfăşurarea evenimentului, Asociaţia Maghiară pentru Pregătirea Medicală şi Farmaceutică din România aşteaptă circa 1.000 de participanţi la procesiune.
Cei doi pui de tigru siberian, care au venit pe lume recent la Grădina Zoologică au primit un nume din partea vizitatorilor.
Bucurie pentru 20 de familii mureşene, evacuate din locuinţele retrocedate foştilor proprietari şi asta pentru că s-au mutat în casă nouă....
Sătui de aşteptare pe lista Primpăriei de reabilitare termică, mulţi mureşeni s-au apucat singuri de anveloparea propriului apartament. Mureşenii care îşi reabilitează apartamentul fără a avea însă o autorizaţie din partea Primăriei riscă o amendă ...
Licitaţia pentru vânzarea atelierului Liceului Electromureş a fost amânată până ce Ministerul Educaţiei va trimite avizul pentru aceasta.
Cine spune că funcţionarii publici o duc greu, se înşeală. Într-un top al salariilor preşedinţilor consiliilor judeţene şi al primarilor, realizat la nivel naţional luând în calcul declaraţiile lor de avere, preşedintele Consiliului Judeţean, Lokodi ...
Autorităţile locale şi Direcţia de Sănătate Publică Mureş au luat o serie de măsuri pentru protejarea populaţiei de efectele negative ale caniculei.
Canicula i-a îndemnat pe mureşeni să ia cu asalt Complexul de agrement „Weekend”, care a avut în ultima perioadă încasări record.
Primăria Târgu-Mureş va amenaja un parc în care se vor putea juca copiii cu dizabilităţi locomotorii din oraş. Iniţiativa este prima de acest gen din ţară.
Conducerea FCM-ului ar fi încântată de o mutare pe un „Municipal” modernizat. Primăria a obţinut în 2010 stadionul şi întreg parcul Municipal de la Ministerul Tineretului şi Sportului şi promitea construirea unui complex sportiv de nivel european.
Primarul Dorin Florea a anunţat demararea unui Studiu de Fezabilitate pentru crearea unui nou pod peste râul Mureş, care ar urma să lege cartierul Unirii de Aleea Carpaţi, cu ieşire în zona Unic de pe strada Revoluţiei.
Data de 1 iulie le aduce veşti proaste mureşenilor, care vor plăti mai mult şi pentru apa potabilă şi pentru călătoria cu mijloacele de transport în comun.
Edilii aşteaptă ajutorul Prefecturii ca să scape de o datorie a Energomurului, pentru care garantase anul trecut. În cazul în care convenţia de garantare rămâne valabilă, Primăria va avea de achitat companiei E.ON Gaz peste 18,7 milioane de lei....
Consilierii locali vor vota preluarea în patrimoniu a unei clădiri din cartierul Unirii şi transformarea ei în creşă. În prezent cele cinci creşe din oraş sunt supraaglomerate, numărul solicitărilor de înscriere fiind cu mult peste cel al locurilor d...
Opt consilieri locali îşi vor face vacanţa la Marea Egee sau la Festivalul ciorbei pescăreşti. Norocoşii membri ai delegaţiilor care urmează să plece în străinătate vor fi anunţaţi în următoarea şedinţă de Consiliu Local.
Dezinsecţia va începe întâi pe domeniul public, apoi urmând să se realizeze şi în blocurile de locuinţe. Substanţele folosite nu sunt toxice pentru om, dar pot produce iritaţii celor cu probleme respiratorii.
Municipalitatea a decis ca în zilele cu arşită să le vină în ajutor celor care au treburi prin centrul oraşului.
Traficul spre Platoul Corneşti sau spre cartierul Tudor Vladimirescu va fi din nou îngreunat, după ce strada Alexandru Papiu Ilarian va fi închisă circulaţiei.
Primarul Dorin Florea a anunţat astăzi că îl doreşte în echipa sa pe şeful de promoţie al Facultăţii de Administraţie Publică a Universităţii "Petru Maior".
Instituţia Prefectului a atacat în Instanţă o hotărârea a Consiliului Local Mureş, prin care primăria garantează datoriile fostei societăţi Energomur către compania E.ON Gaz. Procesul va avea un nou termen în 16 iunie.
Colegiul Naţional "Alexandru Papiu Ilarian" va fi reabilitat şi modernizat din fonduri europene. Valoarea investiţiei se ridică la 12.651.795 de lei....
Circa 30 de aparate de fitness vor fi montate în această vară în mai multe parcuri din oraş. Primăria va demara în perioada următoare procedura de licitaţie pentru achiziţionarea acestora....
Mureşenii vor primi prin poştă, începând de săptămâna viitoare, un cod de utilizator şi o parolă de acces pe site-ul ghiseul.ro, unde se vor putea loga pentru a-şi plăti taxele şi impozitele online.
Primăria Târgu-Mureş a primit prin Hotărâre de Guvern Aeroclubul Târgu-Mureş, pentru a dezvolta aici un Parc tehnologic.
Mureşenii nu trebuie să se teamă de facturile mari la energia termică, chiar dacă în urma discuţiilor dintre Guvern şi Fondul Monetar Internaţional s-a stabilit eliminarea subvenţiilor accordate de stat populaţiei.
Grădina Zoologică le face o bucurie mureşenilor iubitori de animale. Astfel, din acest an, se va înmulţi numărul animalelor ce vor putea fi vizitate aici. Pentru început vor fi aduşi mai mulţi zimbri europeni, care vor beneficia de un padoc de zece h...
Verificările efectuate de inspectorii Curţii de Conturi au scos la iveală cheltuirea ilegală a peste 11,6 milioane de lei. Printre neregulile constate se numără banii acordaţi pentru mese festive, cluburi sportive şi sporuri salariale pentru angajaţi...
Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a anunţat că în acest an va fi semnat contractul de execuţie pentru centura ocolitoare a oraşului. Proiectul se adaugă altor lucrări de reabilitarea a drumurilor, valoarea investiţiilor realizate de minister în...
Edilii locali au semnat astăzi, în prezenţa mai multor reprezentanţi ai Guvernului, două contracte prin care au obţinut fonduri de la Uniunea Europeană pentru două proiecte....
Primăria Târgu-Mureş scoate la concurs trei posturi de consilier juridic superior, consilier juridic principal şi consilier juridic asistent în cadrul Serviciului contencios administrativ....
Primarul Dorin Florea se gândeşte la metode prin care tinerii mureşeni, care fac performanţă în în străinătate, să se întoarcă acasă....
Primăria a desemnat firma care se va ocupa lucrările de reparaţii din incinta Complexului de Agrement „Weekend”. Lucrările vor demara în perioada următoare, iar prioritară va fi reparaţia bazinelor, care vor fi umplute cu apă pe data de 1 Mai.
Primăriile din judeţul Mureş au instituit cele mai mari taxe de divorţ din întrega ţară. Campioni la taxa de divorţ sunt localnicii din Sângeorgiu de Mureş, care au de achitat 10.000 de lei dacă vor să-şi separe destinele....
Statuia fostului general de armată Ştefan Guşă nu va fi amplasată în Cetatea Medievală din Târgu-Mureş, aşa cum votaseră iniţial consilierii locali....