Kelemen Hunor: "PDL susţine înfiinţarea unei linii maghiare la UMF Târgu Mureş"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, spunea că alegerile din 2012 vor fi cele mai grele din ultimii 20 de ani
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, spunea că alegerile din 2012 vor fi cele mai grele din ultimii 20 de ani

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că în coaliţie s-a decis astăzi elaborarea unei hotărâri de Guvern pentru înfiinţarea unei linii maghiare de învăţământ la UMF Târgu Mureş, aceasta urmând să intre în şedinţa de Guvern de mâine. Studenţii vor ieşi azi din nou în stradă pentru a manifesta împotriva implicării politicului în activitatea UMF-ului.

Kelemen Hunor a declarat azi că liderul PDL, Emil Boc, a venit în coaliţie cu un mandat care arată că PDL susţine aplicarea Legii educaţiei "în spiritul şi litera ei, iar acest lucru se poate face prin adoptarea unei hotărâri de Guvern pentru înfiinţarea unei linii maghiare la UMF Târgu Mureş". "Am discutat în coaliţie despre situaţia UMF Târgu Mureş. În acest moment, discutăm despre textul propriu-zis, despre conţinutul HG, astfel încât marţi să intre în şedinţa de Guvern. Problema UMF Târgu Mureş sperăm să fie rezolvată", a spus liderul UDMR.

Studenţii vor ieşi azi din nou în stradă pentru a manifesta împotriva implicării politicului în activitatea UMF-ului. Protestul este organizat de Liga Studenţilor din Târgu-Mureş împreună cu Organizaţia Studenţilor în Medicina Dentară şi Asociatţa Studenţilor Farmacişti. Totodată, sunt aşteptaţi în stradă şi simpli localnici care nu sunt de acord cu situaţia de la UMF.

Citeşte şi:
Vezi condiţiile puse de UMF Iaşi pentru crearea unei facultăţi în maghiară la Târgu Mureş

Într-un comunicat remis de organizatorii protestului, se arată că: "Noi vrem să învăţăm împreună, pentru a deveni medici de bună calitate în folosul tuturor cetăţenilor, indiferent de etnie, rasă şi convingeri religioase. Ne dorim ca toţi studenţii să aibă acces la întregul sistem universitar şi medical şi nu doar la o parte a acestuia. Vrem să readucem U.M.F. Târgu-Mureş pe prima treaptă a universităţilor din ţară, prin conlucrarea secţiilor de predare în limbile română, maghiară şi engleză. Ne ingrijorează dezavantajele pe care separarea le va produce: pierderea acreditării, divizarea cadrelor şi a studenţilor".

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite