Târgu-Jiu: Profesori de nota 1 la titularizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După rezultatele catastrofale obţinute de absolvenţii de liceu la examenul de bacalaureat, a venit rândul profesorilor gorjeni să arate că nu sunt mai presus de cei pe care i-au avut la clasă.

190 din cei aproximativ 500 de candidaţi înscrişi la examenul de titularizare din acest an luat note sub 5, iar opt dascăli nu au reuşit nici măcar să obţină două puncte. „Notele sunt de la 1,1 până la 9,8. Toate posturile se vor ocupa, atât cele titularizabile,cât şi netitularizabile. Nu se va mai da examen în august pentru suplinitorii calificaţi şi necalificaţi. Nu va intra în calcul niciunul dintre cei care au obţinut note mai mici de 5. Contestaţiile se depun astăzi, până la ora 18.00, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 22 iulie“, a declarat Gheorghe Mitescu, inspector general adjunct în cadrul Inspectoratului Şcolar Gorj.

image

Candidaţii au venit cu emoţii mari să afle rezultatele

Constanţa: S-au afişat rezultatele la titularizare/ Află aici rezultatele!

Vasile Croicu a venit încă de la primele ore ale dimineţii la  Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”, pentru a face contestaţie. „Am dat examen la transporturi şi am luat doar 4,15. Am văzut baremele şi cred că meritam măcar un 5. Dacă nu se va mări nota, dau în toamnă. De 17 ani sunt profesor la Grupul Şcolar Peştişani, dar n-am noroc anul acesta să mă titularizez“, a spus Vasile Croicu. Cea mai mică notă a fost obţinută de o tânără din Negomir. Mădălina Grivei a primit nota 1,1. Procentul de promovabilitate la titularizare este de aproape  70 la sută, fiind scoase  la concurs doar 47 de posturi titularizabile în învăţământul gorjean.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite