GALERIE FOTO Care ar fi preţul meu?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine din spectacol
Imagine din spectacol

Este întrebarea la al cărui răspuns spectatorii piesei de teatru „Bungee Jumping sau Povestea Peştişorului de aur” se gândesc aproape inevitabil. Spectacolul, ultima producţie a Teatrului Municipal Târgovişte, oferă una dintre variantele posibile.

Dragostea sau banii? Tu ce-ai alege? Este o dilemă actuală, iar cele trei personaje ale dramaturgului estonian Jaan Tätte o insuflă spectatorilor. Osvald, Laura şi Roland oferă una dintre alternative şi poate o lecţie, pe care fiecare şi-o însuşeşte în felul său. „În general, teatrul conţine multă psihologie. În momentul în care ţi se ridică întrebări despre cum ai face tu, cum ai gândi tu, ţi se cere un soi de analiză a ceea ce ai de făcut şi dacă totul iese bine, cei care văd spectacolul îşi pun şi ei întrebări. Lecţia este personală”, spune Mircea Silaghi, interpretul lui Roland în spectacol.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO

Laura şi Roland, un cuplu tânăr, ajung la o casă de ţară într-o zonă pustie. Gazda misterioasă, Osvald, interpretat de Sebastian Bălăşoiu, îi pune în situaţii limită, dându-le un preţ pentru dragostea lor. Deciziile sunt aparent imposibil de luat, dar oferta tentantă scoate la suprafaţă dorinţe ascunse, adevărata faţă a personajelor, care-şi descoperă propriul preţ. Astfel de roluri nu sunt deloc uşoare. „Partea mai grea constă în faptul că trebuie să scoţi din tine lucruri mult mai adânci. În orice rol te gândeşti cum ai reacţiona tu în situaţia respectivă. Piesele se abordează în moduri diferite. Pregătirea este în primul rând interioară, pentru că durează să te pui în situaţia respectivă. Asta e prima parte. Apoi te pui în situaţia respectivă ca fiind personajul respectiv”, dezvăluie Mircea Silaghi experienţa actorului în pregătirea unui rol.

Diana Buluga apreciază publicul din Târgovişte

Diana Buluga, interpreta Laurei  din „Bungee Jumping”, este din Moldova şi a absolvit facultatea de teatru la Cluj, în urmă cu doi ani. Colaborarea cu regizorul Florin Gabriel Ionescu a adus-o la Târgovişte. „Lucrez independent. Am avut colaborări cu teatrul din Deva, pentru trei spectacole şi aici este primul. Pe Florin Ionescu l-am cunoscut la Deva, unde am lucrat împreună şi m-a recomandat pentru acest rol”, spune tănăra actriţă. S-a simţit bine la Târgovişte, dar momentan, nu vrea să depindă de o instituţie, pentru că îi place să fie liberă şi să interacţioneze cu cât mai mulţi oameni. „M-am simţit foarte bine la Târgovişte. A început cu frică, pentru că am venit într-un colectiv absolut nou, dar am fost primită foarte bine. O lună, cât am stat aici, am văzut câteva spectacole ale teatrului. Aş putea face o comparaţie legată de publicul târgoviştean. La Deva, publicul este format din persoane mai în vârstă, iar aici m-a surprins plăcut faptul că sunt mulţi tineri, chiar şi copii. Mi-a plăcut teribil să-i văd foarte atenţi şi prinşi de poveste”, mărturiseşte Diana Buluga.

Următoarele reprezentaţii în ianuarie 2012

Spectacolul, pus şi scenă de regizorul Florin Gabriel Ionescu, se încheie, cum nu se poate mai bine, cu o metaforă. „Demontarea spaţiului de joc cât noi suntem acolo poate fi înţeleasă ca distrugerea lumii în care trăiesc personajele şi noi toţi. Eu sunt convins că foarte multă lume ar fi reacţionat pozitiv la o asemenea propunere. A fost un exemplu de ce s-ar putea întâmpla”, spune actorul.
Mai multe nu vă divulgăm, să nu stricăm farmecul spectacolului. Noi reprezentaţii „Bungee Jumping” se vor juca luna viitoare, astfel încât publicul are ocazia să descopere singur povestea misterioasă şi cu tâlc a peştişorului de aur.

CITEŞTE ŞI INTERVIUL CU SEBASTIAN BĂLĂŞOIU, INTERPRETUL LUI OSVALD

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite