Danezu’ a mai înjunghiat un tânăr la Constanţa
0Daniel Uţă, interlopul care a băgat în comă un poliţist din Târgovişte, l-a tăiat, acum doi ani, pe Robert Sintion (23 de ani). Dosarul în care Uţă, zis Danezu’, este cercetat pentru loviri sau alte violenţe se află şi acum la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.
Constănţeanul Robert Daniel Sintion a refuzat să bea un pahar cu
whisky cu Daniel Uţă. Din acest motiv, s-a ales cu o rană care i-a
brăzdat tot spatele. Incidentul s-a petrecut în 2008, la terasa Elion
Service din Eforie Sud, unde Robert Daniel Sintion bea o bere împreună
cu doi prieteni.
„Era pe 15 august, pe la ora 18.00. Îl ştiam
din vedere pe Uţă. A venit împreună cu unul din Eforie şi s-a aşezat la
masa noastră. I-am zis să se ridice că e ocupat. Avea o sticlă cu
whisky şi ne-a turnat în pahare. Mi-a zis «Mă refuzi?». Auzisem că
umblă cu droguri şi mi-a fost teamă să nu-mi pună ceva în băutură aşa
că am luat paharul şi l-am vărsat", a povestit Sintion reporterilor
„Adevărul".
Putea să mă omoare
Ofensat că a fost
refuzat, „Danezu'", aşa cum i se spune lui Uţă, a luat foc. „Mi-a zis:
«Vrei să-ţi pun masa asta în cap?». Cum era beat, a luat masa şi a
aruncat-o, dar s-a dezechilibrat şi a căzut. S-a ridicat cu un pahar
spart şi s-a repezit spre mine, să mă taie", a relatat tânărul. Robert
s-a ferit, s-a întors cu spatele şi a sărit balustrada falezei ca să
scape. Nu şi-a dat seama decât mai târziu că „Danezu'" reuşise să-l
atingă. Victima îşi aminteşte doar că a simţit ceva cald pe spate. Era
sângele care i se scurgea din rană.
Tânărul a ajuns la spital,
însă după ce i s-a cusut rana, a fost lăsat să plece. „Am avut noroc.
Puteam să fiu eu în locul poliţistului. Putea să mă omoare. Medicii
mi-au zis că tăietura a fost la doi centimetri de plămân, putea să-l
perforeze", îşi aminteşte el.
Imediat după incident, Uţă a fost
săltat de poliţişti. „L-au audiat şi i-au dat drumul", s-a plâns
victima sa din Eforie. Dosarul lui Uţă a ajuns la Parchetul de pe lângă
Judecătoria Constanţa, acolo unde este şi în momentul de faţă.
Nu găsesc martorii
„Daniel
Uţă este cercetat pentru loviri sau alte violenţe, infracţiune pentru
care pedeapsa este de la trei luni la doi ani sau amendă. Nu este vorba
de tergiversarea dosarului. S-a lucrat, însă până acum nu s-a reuşit
audierea tuturor martorilor din cauză că nu s-au prezentat. Chiar
zilele acestea au fost emise mandate de aducere pe numele martorilor,
din cauză că sunt din ţară", a declarat Valentin Ştefan,
prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
Tânărul
din Eforie a rămas cu o cicatrice care îi brăzdează spatele. Cu toate
acestea, agresorul este cercetat doar pentru loviri şi alte violenţe,
întrucât medicii legişti au constatat că numărul zilelor de îngrijiri
medicale este sub 20.
Robert Daniel spune că Uţă a încercat,
la un moment dat, să-l determine să-şi retragă plângerea. „A vrut să ne
înţelegem. I-am zis: «Nu, frate! Mergem mai departe, până în pânzele
albe!»", a spus el.
„Dacă ar fi rezolvat cazul de atunci, nu-şi
mai bătea prietena, nu mai ajungea să-l bage pe poliţist în spital. Pot
spune că în cazul meu justiţia nu şi-a făcut treaba. Acum să stea în
puşcărie până nu mai poate, merită", a afirmat el.
Tânărul
este prima victimă a lui Daniel Uţă, zis Danezu', individul din
Târgovişte arestat acum după ce l-a atacat cu o sticlă pe poliţistul
Codruţ Oprea, din Târgovişte.
Profil de interlop
George
Daniel Uţă (foto), poreclit Danezu', este unul dintre locotenenţii lui
Florin Pârjol, liderul clanului interlop Ghenosu. El a ajuns în vizorul
poliţiei după ce, în luna aprilie, şi-a bătut cu bestialitate prietena,
fiica unui şef de post din judeţul Dâmboviţa. La sfârşitul săptămânii
trecute, Uţă a băgat în comă un poliţist după ce l-a lovit cu o sticlă
în cap.
Citeşte şi:
VIDEO Lanţul interlopi - magistraţi - politicieni din Dâmboviţa
VIDEO Lăsat în libertate după ce a bătut-o pe iubita sa, un recidivist
a băgat în comă un poliţist
EXCLUSIV ONLINE Apartamentul din care a fost ridicat agresorul poliţistului a aparţinut lui Jugaru
VIDEO: Urmăriţi aici imagini de la prinderea lui Uţă Daniel zis Danezul
Poliţistul lovit de "Danezul" este în continuare în stare gravă la spital