14 milioane de euro pentru reabilitarea Parcului Industrial Moreni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În scurt timp, muncitorii din Parcul Industrial Moreni vor lucra în condiţii mai bune.

Astăzi, s-a semnat contractul de finanţare a lucrărilor de reabilitare totală a Parcului Industrial Moreni, un proiect european în valoare de 14,3 milioane de euro. Banii vor fi folosiţi pentru modernizarea spaţiilor de muncă. “Vom înlocui reţelele, vom reabilita acoperişurile tuturor clădirilor şi vom crea condiţii suplimentare pentru toţi cei care vor să vină să investească aici”, a declarat pentru “Adevărul de Seară” Florin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Înfiinţarea Parcului Industrial Moreni a fost inspirată, având rolul de a absorbi o bună parte din forţa de muncă din zonă. Directorul Parcului, Mihai Petrescu, ne-a precizat că în cele 24 de societăţi care activează în acest spaţiu îşi desfăşoară activitatea 700 de persoane. „E un lucru bun, în condiţiile în care şi aceste firme şi-au redus capacitatea de producţie şi au făcut disponibilizări. În august 2009, în Parcul Industrial Moreni lucrau 1200 de oameni. Reabilitarea parcului va atrage noi investitori, ceea ce înseamnă alte locuri de muncă”, spune Petrescu.

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite