ministrul dezvoltarii - ultimele știri
Adrian Veștea (PNL), ministrul Dezvoltării, a declarat că 250 de primari au cerut derogări de la ordonanța prin care Guvernul vrea să țină sub control cheltuielile publice pe final de an. Demnitarul a transmis că îi va susține pe primari privind investițiile deja stabilite.
Adrian Veștea, ministru propus la Dezvoltare, ar vrea unele beneficii pentru primari, cum ar fi o pensioanare diferită de cea clasică, la 65 de ani. Mai mult, fostul ales local nu e de acord cu pensiile speciale.
Ministrul Dezvoltării a aprobat, miercuri, lista primelor 31 de unități de învățământ care vor primi finanțare prin Programul național de investiții „Școli sigure și sănătoase”.
Lista obiectivelor de investiții din Programul Național „Anghel Saligny” a fost finalizată odată cu selectarea proiectelor care vor fi derulate în județul Galați, a anunțat ministrul Cseke Attila.
Cazinoul din Constanța a intrat în restaurare în anul 2020. Vineri, 19 august, în prezența ministrului Dezvoltării, fațada de nord a clădirii a fost prezentată publicului după ce a fost reabilitată.
Stadionul Giuleşti „Valentin Stănescu” din Bucureşti este finalizat şi, marţi, documentele de predare-primire au fost înmânate viceprim-ministrului Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, de către ministrul Dezvoltării, Cseke A...
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, afirmă că principala provocare este, şi în acest an, absorbţia fondurilor europene, explicând că pentru POR ţinta din 2022 este de 1,25 miliarde de euro.
Alte 10 noi construcţii de creşe au primit aprobare prin Programul naţional de construcţie de creşe, derulat din 2021 de Ministerul Dezvoltării, anunţă ministrul Cseke Attila. Numărul total al creşelor aprobate pentru a fi construite, la nivel naţion...
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, afirmă că România se află pe ultimul loc între ţările Uniunii Europene în ceea ce priveşte asigurarea de locuri în creşe, pentru copiii pe până în trei ani, el explicând acest fapt prin lipsa unei implicări a stat...
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, anunţă că a găsit o soluţie pentru a reduce preţul de vânzare al locuinţelor ANL la o valoare similară celei din 2019, potrivit Mediafax.
Elena Udrea a criticat decizia de condamnare la opt ani cu executare pentru spălare de bani şi instigare la luare de mită, anunţată marţi de instanţă. Udrea a blestemat-o pe judecătoarea care semnat sentinţa de condamnare şi a acuzat faptul că nu a a...
Şantierul celui de-al treilea pod peste Someş din municipiul Satu Mare a fost vizitat de Ministrul Dezvoltării, Cseke Atilla. Este una dintre cele mai importante şi aşteptate investiţii din ultimii zeci de ani
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, anunţă că decis suspendarea tuturor concursurilor pentru ocuparea posturilor în cadrul instituţiei, cu excepţia celor care derulează programe cu finanţare europeană. 33 de pos...
Ministrul Dezvoltării Ion Ştefan de anunţat, sâmbătă la o şedinţă a Consiliului Judeţean Vrancea, că vor fi alocate circa 700 milioane euro, prin Programul Naţional de Relansare şi Rezilienţă, pentru realizarea parcurilor industriale.
Ministrul Dezvoltării Ion Ştefan a aprobat, în trei tranşe, în perioada decembrie 2019 - iulie 2020, suma totală de 1.099.864 de lei pentru societatea la care este asociat - SC Balcanic Prod SRL, arată o investigaţie Libertatea. Contactat de ziarişti...
Ministrul Dezvoltării, Ion Ştefan, a anunţat, în şedinţa de Guvern de joi seară, că a fost publicat ordinul care dă posibilitatea antreprenorilor de a accesa granturile pentru investiţii, precizând că valoarea nerambursabilă a acestor proiecte este î...
Ministrul Dezvoltării, Ion Ştefan, a devenit sursă de tensiuni în PNL, după ce demnitarul a luat mai multe decizii controversate prin care pune beţe în roate planului liberal de a-şi impune treptat oamenii în funcţii din administraţie, au precizat su...
Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, a dispus, marţi, încetarea raporturilor de serviciu ale directorului Inspectoratului de Stat în Construcţii Vaslui, Cornel Alexa, care a fost filmat la serviciu, în stare de ebr...
Ministrul propus la Lucrări Publice, Dezvoltare şi Administraţie, Ion Ştefan, a primit marţi aviz negativ din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului.
Ministrul Dezvoltării, Ion Ştefan, a fost audiat vineri dimineaţă la DNA. Oficialul nu a stat mult, plecând în jur de ora 9. Nu se cunoaşte momentan motivul vizitei sale.
Deputatul PSD Lia Olguţa Vasilescu l-a taxat pe ministrul Dezvltării, Ion Ştefan, care, în şedinţa de guvern, nu a reuşit să pronunţe PNDL, program dedicat dezvoltării locale.
Ministrul Dezvoltării Regionale, Ştefan Ion, s-a chinuit secunde bune să pronunţe cuvântul „PNDL“, acronim pentru Programul Naţional de Dezvoltare Locală.
Ministrul Dezvoltării Ion Ştefan, a declarat duminică după ce a votat că aşteaptă de la noul preşedinte o ”viziune de dezvoltare în interesul cetăţeanului român”.
Ion Ştefan, ministrul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, a verificat stadiul lucrărilor la trei dintre stadioanele care vor fi realizate în vederea organizării, în România, a unor meciuri din cadrul Turneului final al Campionatului Eu...
Ping-pong cu reabilitarea Cazinoului din Constanţa şi cu nervii constănţenilor. Clădirea - monument a oraşului face obiectul unor licitaţii fără sfârşit.
Europarlamentarul Traian Băsescu l-a ironizat, vineri, într-o emisiune televizată, pe ministrul propus al Dezvoltării Regionale, Ion Ştefan, care deţine o casă de peste 900 de metri pătraţi, fostul şef al statului spunând: „A vrut să facă mall şi i-a...
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Admnistraţiei Publice, Daniel Suciu, a asistat, joi, în judeţul Suceava, la semnarea a trei contracte de proiectare şi execuţie pentru construirea unei săli de sport şi a două centre culturale. Demnitarul a cerut să...
Ministrul Dezvoltării Regionale, la Suceava: „Gradene amovibile. Trebuie să îmi explice cineva cum este asta...”...
Conducerea PSD urmează să se întâlnească marţi într-o şedinţă a Comitetului Executiv Naţional (CEx), în cadrul căreia social-democraţii vor stabili noi propuneri la Transporturi şi Dezvoltare. Lia Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici au renunţat anter...
Lia Olguţa Vasilescu, ministrul propus pentru Dezvoltare, a venit cu acuzaţii grave la adresa unui deputat PNL, despre care a afirmat că a mers la Florin Iordache cu telefonul, cerându-i să se ridice de pe scaunul de preşedinte de şedinţă şi să stea ...
Deputatul PSD Florin Iordache a declarat, joi, pentru Mediafax, că preşedintele Klaus Iohannis a amânat numirea în funcţie a celor doi miniştri, Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici, pentru că este în campanie electorală şi vrea să întârzie performanţ...
Vineri autorităţile din Botoşani au semnat contractul de finanţare a unui drum strategic în valoare de peste 334 de milioane de lei, adică 73 milioane euro. Artera rutieră va avea 107 kilometri lungime şi va lega judeţele Botoşani şi Iaşi. La semnar...
Vicepremierul Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, vrea să dea primarilor împrumuturi cu dobândă din veniturile din privatizări pentru a rezolva problema cofinanţării proiectelor europene, ...
Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, a declarat joi, la Galaţi, într-o conferinţă de presă, că noua lege de modificare a statutului funcţionarilor publici are la bază o str...
Fostul ministru Elena Udrea s-a înscris la cursurile de masterat ale Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, secţia Asistenţă pastorală, informează RTV.
Guvernul a adoptat miercuri, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, o hotărâre prin care se alocă suma de 296,656 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară mai multor municipii, oraşe, comune sau consilii jud...
„În ultimii 25 de ani, în România, nu s-a făcut mai nimic. În lipsa unui proiect de ţară, s-au risipit zeci de miliarde de euro, iar clasa politică n-a făcut altceva decât să se certe în emisiuni televizate”. Nu este concluzia unui român de rând. Est...
Noul ministru al Dezvoltării a depus astăzi jurământul. Sevil Shhaideh a fost imediat asociată de presă cu Liviu Dragnea şi cu Nicuşor Constantinescu, dar puţini sunt cei care îi ştiu cu adevărat povestea.
Ministerul Dezvoltării pregăteşte o nouă modificare legislativă în sprijinul speculatorilor imobiliari, consideră preşedintele Asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul“, Nicuşor Dan. Schimbarea presupune ştergerea unor obligaţii pe care administraţia locală l...
Astăzi a fost prezent la Bistriţa vicepremierul Liviu Dragnea care a semnat contractele de finanţare pentru reabilitarea Casei Argintarului şi transformarea clădirii istorice în Centrul German, precum şi pentru Centrul pentru Tineret, aflat într-o st...
Potrivit vicepremierului Liviu Dragnea, prezent astăzi la Bistriţa, procesul de reorganizare nu va afecta deloc absorbţia fondurilor europene, sarcina rămânând în ograda Ministerului Dezvoltării, până când regiunile vor putea să atragă fonduri europe...
Ministrul Dezvoltării, Eduard Hellvig, a dat publicităţii concluziile auditului pentru perioada în care Elena Udrea a condus instituţia.
Ministrul Dezvoltării din Grecia, Yannis Stournaras, a declarat, într-un interviu acordat Mediafax, că speră să nu ajungă să meargă cu calul, după ce, din cauza crizei, şi-a schimbat maşina marca Audi cu un Volkswagen Golf. Mai mult, Stournaras compa...
Ministrul Dezvoltarii din Grecia, Yannis Stournaras, a declarat, intr-un interviu acordat Mediafax, ca spera sa nu ajunga sa mearga cu calul, dupa ce din cauza crizei si-a schimbat masina marca Audi cu un Volkswagen Golf, si compara iesirea Greciei d...
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Hellvig, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Târgu Mureş, că Guvernul elaborează o strategie împreună cu Casa Regală a Angliei, mai exact cu reprezentanţii Prinţului Char...
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Hellvig, a declarat, vineri, la Zalău, că la începutul lunii septembrie 2012 guvernul pe care îl reprezintă va demara, cu sprijin financiar din partea Comisiei Europene, un proiect naţional de rea...
Sâmbătă, 19 mai, ministrul Dezvoltării, Eduard Hellvig, va ajunge la Botoşani. Iniţial, acesta îşi anunţase vizita la Botoşani pentru jumătatea acestei săptămâni, însă a reprogramat-o.
Ministrul Dezvoltării, aflat la Iaşi pentru semnarea unui proiect de promovare a turismului depus de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, a făcut declaraţii despre protestele din ultima săptămână din întreaga ţară.
Ministrul Dezvoltării, aflat la Iaşi pentru semnarea unui proiect de promovare a turismului depus de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, a făcut declaraţii despre protestele din ultima săptămână din întreaga ţară.