O maşină de teren cu aproape 5.000 de pachete de ţigări, abandonată de contrabandişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un autoturism de teren în care se aflau  ţigări de contrabandă a fost abandonat în comuna Brodina
Un autoturism de teren în care se aflau ţigări de contrabandă a fost abandonat în comuna Brodina

Un autoturism de teren în care se aflau aproape 5.000 de pachete de ţigări de contrabandă a fost abandonat duminică seară, în jurul orelor 22.00, în comuna suceveană Brodina.

O patrulă a Sectorului Poliţiei de Frontieră Brodina a observat o maşină care se deplasa în viteză pe un drum comunal din apropierea frontierei dintre România şi Ucraina.

Un contrabandist a fost prins cu focuri de armă în Suceava. Avea 5.000 de pachete de ţigări în portbagaj FOTO

Oamenii legii au încercat să oprească autovehiculul, dar cum şoferul a ignorat toate semnalele s-a plecat în urmărirea lui. Poliţiştii au încercat să-i blocheze drumul, dar persoana aflată la volan a încercat o altă rută de scăpare.

Ţigări ascunse în pereţii laterali ai unui microbuz

A intrat cu maşina într-un şanţ, moment în care a abandonat maşina plină cu ţigări şi a fugit în pădurea din apropiere. Poliţiştii de frontieră nu au reuşit să-l mai prindă, dar au pus mâna pe maşină, în care au descoperit 4.900 de pachete de ţigări cu timbru ucrainean. Şi ţigările şi autoturismul au fost confiscate.

Intră pe suceava.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite