Suceava: Trei magazine sparte de hoţi în Ostra. Unul chiar din curtea Şcolii de Arte şi Meserii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din toate cele trei spaţii comerciale, hoţi au furat alimente, dulciuri, băuturi alcoolice şi pixuri în valoare de aproximativ 2.000 de lei.

Administratorul a două magazine din centrul localităţii a sesizat ieri dimineaţă poliţiştii din localitate după ce a constatat că în noaptea precedentă nişte hoţi i-au spart magazinele.

„Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea dinspre sâmbătă spre duminică, prin forţarea uşilor de acces, persoane necunoscute au pătruns în incinta a două magazine situate într-un imobil din central comunei Ostra, din interiorul cărora au sustras mai multe bunuri în valoare de circa 1.830 lei”, a explicat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

Locuinţele sucevenilor, ţinta favorită a hoţilor

În timp ce poliţişti efectuau cercetări, o altă localnică, administrator la un alt magazin, aflat la aproximativ 70 de metri distranţă, aflat în curtea Şcolii de Arte şi Meserii, a venit şi a reclamat faptul că şi magazinul său a fost spart de hoţi, însă pagubele sale fiind doar de 132 de lei.

Din toate cele trei spaţii comerciale s-au sustras alimente, dulciuri, băuturi alcoolice şi pixuri. „Cercetările sunt continuate de către lucrătorii Poliţiei oraşului Gura Humorului şi ai Postului de poliţie Ostra sub aspectul comiterii de către autori necunoscuţi a infracţiunii de <furt calificat>”, a mai explicat Gabriel Panţiru.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite