Suceava: Târg de agricultură cu mititei şi muzică populară (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vizitatorii Târgului AgroExpo Bucovina au admirat păsările şi animalele de rasă, au inspectat utilajele de ultimă generaţie şi au cumpărat preparate din carne de la producători autohtoni.

În cea de-a doua zi a Târgului AgroExpo Bucovina sucevenii s-au îngrămădit la mititei şi bere, au admirat şi fotografiat animalele şi păsările de rasă şi au ascultat interpreţii de muzică populară prezenţi pe scena amenajată în parcarea mall-ului de lângă bazar, gazda evenimentului.

image
image

Citeşte şi: Suceava: Unde vă puteţi distra în acest weekend



S-au bucurat de admiratori şi utilajele de ultimă generaţie prezente la târg, vizitatorii interesaţi de acestea fiind în special bărbaţii, care şi-au adus şi copiii să se minuneze de tractoarele şi combinele de dimensiuni impresionante.

image



Iepurii, găinile şi cocoşii gigantici au făcut deliciul copiilor, dar nu numai.

image
image

O altă atracţie a Târgului AgroExpo sunt vacile de rasă şi ieduţii îngrădiţi în ţarcurile special amenajate în apropierea scenei.

image



Vizitatorii nu s-au zgârcit şi au cumpărat atât preparate din carne de la producători autohtoni, produse lactate, fructe uscate, cât şi puieţi de pomi fructiferi, seminţe de flori şi diverse tehnologii.

image


 
Peste 100 de companii de profil din România, Germania, Austria, Spania, Ungaria şi Republica Moldova şi-au expus marfa la a IX-a ediţie a Târgului de agricultură AgroExpo Bucovina, cel mai mare din Moldova.

image
image

Evenimentul este organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Suceava, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Suceava, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Suceava.

image

Sucevenii mai pot vizita târgul şi duminică, în intervalul orar 10.00-18.00.

image
Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite