Suceava: Reţea de traficanţi de migranţi anihilată de poliţiştii suceveni (VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O întreagă reţea de traficanţi de migranţi, din care făceau parte mai mulţi cetăţeni ucraineni şi români, a fost anihilată de structurile de Combaterea a Criminalităţii Organizate din cadrul Poliţiei.

Citiţi şi:

Trafic de imigranţi, în cercetare la graniţe

Şase dintre cele opt persoane ridicate de DIICOT au fost arestate pentru 24 de ore

În cursul zilei de ieri, mai mulţi poliţişti şi jandarmi au reuşit să pună capăt unei reţele de traficanţi de migranţi care acţiona pe teritoriul Ucraina - România- Italia, după ce au făcut cinci percheziţii domiciliare. Potrivit repreznetanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), începând din luna februarie a acestui an în localitatea suceveană Vicovul de Sus aveau loc frecvent treceri frauduloase a frontierei în cadrul unei grupări organizate de trafic de migranţi. Se pare că cinci vicoveni, Ioan M., Vasile V., Constantin S., Elisaveta M. şi Constantin P. erau membri reţelei de pe teritoriul României. Aceştia ajutau migranţii să treacă frontiera, îi cazau, transportau până la un loc de întâlnire în Suceava după care îi duceau în Italia. Potrivit aceleaşi surse oficiale gruparea a reuşit să  introducă în ţară astfel opt migranţi care au fost depistaţi la frontiera de vest a ţării.

La sfârşitul lunii martie, membri grupării s-au reorientat spre contrabanda cu ţigări din Ucraina. Aceştia transportau baxuri de ţigări în România, peste frontiera verde, de unde erau preluate, cărate şi depozitate de către membrii grupării din ţară. "Pe parcursul cercetărilor au fost identificate şi ridicate în vederea cercetărilor 21.000 pachete de ţigări de provenienţă ucraineană. În cauză s-a dispus începerea urmării penale, faţă de un număr de 8 suspecţi, din care 3 cetăţeni ucraineni, pentru comiterea infracţiunilor de «constituirea unui grup infracţional organizat», «trafic de migranţi», «contrabandă» şi «trecerea ilegală a frontierei de stat»", a declarat inspectorul Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al IPJ.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite