Suceava: Proprietarul pitbull-ilor ucigaşi, trimis în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maria Neamţu a fost băgată în spital de câinii agresivi de la Rotunda.
Maria Neamţu a fost băgată în spital de câinii agresivi de la Rotunda.

Onorel Apetrichioaie, proprietarul pitbull-ilor ucigaşi din Liteni a fost trimis în judecată. Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a decis că acesta este vinovat de ceea ce s-a întâmplat din cauza câinilor săi.

Citiţi şi: Liteni – oraşul terorizat de pitbulli

Stăpânul pittbulilor care au atacat o femeie în Liteni are trei dosare penale din cauza câinilor (UPDATE)

Trei dintre pitbullii de la Rotunda au fost împuşcaţi

Potrivit unui comunicat din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, Onorel Apetrichioaie  este cercetat penal şi trimis în judecată pentru mai multe infracţiuni. Acesta este acuzat de neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia asupra unei persoane. Aceasta constă în calitate de proprietar a 5 exemplare canine din categoria câinilor periculoşi – de luptă şi de atac – din rasa metişi Pit Bull, nu a luat nici una dintre măsurile legale de protecţie a persoanelor şi animalelor prevăzute de legislaţia în vigoare, lăsând exemplarele canine libere într-o zonă neîmprejmuită şi neavertizată, atitudine ce a înlesnit un atac canin la data de 14.09.2009 asupra părţii vătămate Jaba Maria căreia i s-au produs leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 50 – 55 zile de îngrijiri medicale, cu o incapacitate de muncă temporară de 15%, conform baremului ASIROM.

Marian, fiul lui Onorel Apetrechioaiei, este cel ce are grijă de câini

Marian, băiatul lui Onorel avea grijă de pitbulli.

Ba mai mult, Apetrichioae este acuzat de "neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia asupra unei persoane şi care a avut ca urmare moartea victimei". Aceasta constând în aceea că din cauza imprudenţei sale prin păstrarea celor cinci câini în acelaşi loc neîmprejmuit şi neavertizat şi în stare liberă, a avut loc un al doilea atac pe 02 ianuarie 2010, când Roman Gheorghe a murit din cauza gravelor leziuni produse de câinii lui Apetrichioae.

Reamintim că pe 14 septembrie 2009 Jaba Maria, în timp ce se deplasa pe un drum de ţarnă dinspre Rotunda spre ferma Cioroi, pe malul stâng al râului Şomuzul Mic, în momentul în care a ajuns în dreptul iazului cu peşte situat pe celălalt mal al râului, a fost sesizată de câinii de pază ai iazului, patru dintre aceştia traversând râul şi atacând-o, producându-i multiple răni traumatice.

"În urma atacului canin produs asupra victimei, aceasta a suferit mai multe leziuni, fiind internată în Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, în secţia ortopedie, cu diagnosticul „plăgi muşcate câini, braţ stâng, picior drept, ureche dreaptă” în perioada 15.09 – 30.09.2009. Datorită acestei traume, victima a fost internată şi  în secţia psihiatrie a aceleiaşi unităţi spitaliceşti în perioada 25.11 – 07.12.2009 cu diagnosticul «tulburare psihotică acută, tulburare a personalităţii tip irascibil emoţional»", a declarat Luminiţa Leonte, putătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

image

Aceştia sunt câinii ucigaşi.

Iar pe 3 ianuarie 2010 structurile de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei oraşului Liteni s-au sesizat din oficiu cu privire la moartea violentă a lui Roman Gheorghe, dispărut de la domiciliu cu o zi înainte şi găsit decedat într-o râpă din extravilanul localităţii Rotunda, în apropierea iazului lui Apetrechioaie Costel Onorel şi pe corpul căruia erau vizibile urmele unui atac canin.

Raportul de necropsie medico – legală a concluzionat că moartea victimei a  fost violentă şi s-a datorat şocului hemoragic instalat ca urmare a hemoragiei externe masive şi rupturilor musculare multiple, leziuni ce s-au produs prin muşcături multiple de animale.


Cercetările au evidenţiat faptul că multiplele muşcături evidenţiate pe corpul victimei au fost produse de exemplarele canine proprietatea învinuitului Apetrechioaie Costel Onorel.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite