Suceava: Profesorii au ieşit în stradă să-şi ceară salariile (FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circa 250 de cadre didactice au protestat în faţa Prefecturii mai bine de o oră cerându-şi salariile aferente lunii februarie.

Azi, în jurul orei 12.00, sute de profesori s-au adunat în faţa Prefecturii Suceava pentru a-şi cere salariile aferente lunii februarie. În circa 20 de minute s-au strâns 250 de cadre didactice care au strigat „Vrem salarii”, „Respectaţi legea!”, „Jos haita portocalie”, „Hoţii”, îndreptându-şi cerinţele şi nemulţumirile către autorităţile din interiorul Palatului Administrativ.



Ne vom întâlni cu profesorii să stabilim calendarul de proteste, să vedem de când vor colegii să intrăm în grevă”, a spus Dumitru Irimia, vicepreşedintele Sindicatului Judeţean „Spiru Haret” Suceava.

image



Profesorii sunt revoltaţi de faptul că zilele acestea ar fi trebuit să-şi încaseze salariile, însă li s-a comunicat că plata se poate face doar în proporţie de 25-50%. În aceste condiţii, profesorii au refuzat să încaseze salariile ciopârţite şi au făcut un protest spontan cerând să li se rezolve problema. Timp de mai bine de o oră dascălii suceveni au protestat în faţa Prefecturii în speranţa că se va găsi o soluţie la problema lor. Sindicaliştii care au discutat cu prefectul Sucevei, Sorin Popescu, nu au primit decât promisiunea că se vor trimite diferite adrese către ministerele de resort prin care se va solicita transferul sumelor din trimestrul IV în I.

image


 

image

În aceste momente profesorii suceveni poartă discuţii cu liderii sindicali pentru a decide când vor închide şcolile, demarând greva generală.


Citiţi mai multe în Adevărul de Seară de mâine.

Citiţi şi: Suceava: Disponibilizări colective în rândul bugetarilor

Salariile profesorilor suceveni sunt blocate în Trezorerie

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite