Suceava: L-au oprit pentru depăşirea limitei de viteză şi au depistat că maşina era furată din Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii i-au întocmit dosar penal lui Dumitru M., de 48 ani, din comuna Marginea, iar autoturismul a fost indisponibilizat.

Ieri, în jurul orei 11.00, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava a oprit în trafic, pe DN 2, în comuna Grăniceşti, un autoturism înmatriculat în Italia, condus de Dumitru M., de 48 ani, din comuna Marginea.
 
Potrivit poliţiştilor, bărbatul a condus autoturismul cu viteza de 75 km/h pe DN 2H, în oraşul Milişăuți, fiind înregistrat cu aparatul radar montat pe autospeciala  poliției. „Cu ocazia întocmirii procesului verbal de contravenție, s-a procedat şi la verificarea autoturismului în baza de date a Poliției, stabilindu-se că aceasta figurează ca fiind furată din Italia”, a precizat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
 
Autoturismul a fost indisponibilizat şi a fost sesizată Poliţia Municipiului Rădăuţi, care i-a întocmit dosar penal lui Dumitru M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „tăinuire la infracţiunea de furt calificat”.

Citiţi şi: Suceava: Doi copii de trei ani, accidentaţi grav pentru că au fost lăsaţi nesupravegheaţi

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite