Suceava: Agresată în propria casă, în miez de noapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În încăierare a intervenit şi fiul victimei, care, în acel moment, dormea într-o cameră alăturată şi care l-a îmbrâncit pe agresor afară din casă, iar Liliana C. a reuşit să fugă şi a sesizat Poliţia.

Azi noapte, la ora 02.30, Liliana C., de 42 ani, din oraşul Frasin, a sesizat Poliţiei că un bărbat a agresat-o în propria locuinţă. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că bărbatul a pătruns în locuinţa ei forţând uşa de acces şi a lovit-o pe femeie cu un băţ în zona feţei, cauzându-i leziuni.

În momentul în care a fost agresată, Liliana C. era împreună cu fiul său, Eugen K., de 18 ani, iar din declaraţiile celor doi a rezultat că, în jurul orei 01.45, aceştia au auzit izbituri puternice în uşa de la intrare, la un moment dat încuietoarea a cedat, iar în holul locuinţei a pătruns Florin D., de 22 ani, din aceeaşi localitate, care se afla în stare de ebrietate şi avea un băţ în mână.

Cel în cauză a spart un geam de la uşa camerei în care se afla reclamanta, a pătruns în cameră şi a lovit-o cu băţul în zona feţei. În încăierare a intervenit şi fiul reclamantei, care, în acel moment, dormea într-o cameră alăturată şi care l-a îmbrâncit pe făptuitor afară din casă, iar Liliana C. a reuşit să fugă şi a sesizat Poliţia. Eugen K. a mai declarat faptul că în încăierare şi-a pierdut telefonul mobil şi este posibil ca acesta să-i fi fost luat din mână de către Florin D.“, a precizat Bigdana Crăciun, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.
 
Poliţiştii au aflat că între Florin D. şi fiul reclamantei, Eugen K., există o stare conflictuală mai veche. Florin D. nu a mai fost găsit la faţa locului, astfel că poliţiştii îl caută, el fiind suspect de comiterea infracţiunilor de „furt calificat“, „violare de domiciliu“, „distrugere“ şi „lovire“, urmând să se dispună procedural.

Citiţi şi: Suceava: Scandal în Bazar: L-a înjunghiat cu o foarfecă pentru că a avut un comportament indecent

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite