Suceava: Scandal în Bazar: L-a înjunghiat cu o foarfecă pentru că a avut un comportament indecent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luminiţa B. i-a aplicat nemţeanului Ion C. două lovituri cu un foarfece pe care îl avea asupra sa, în zona mâinii stângi, iar una din lovituri a ricoşat, lovind bărbatul în abdomen.

Ieri, la ora 13.00, Ionela H. a sesizat Poliţiei faptul că Luminiţa B. l-a tăiat cu un foarfece pe Ion C. în bazarul Suceava.

Din cercetări s-a stabilit că, în timp ce Luminiţa B., de 41 ani, din localitate, se afla în Bazarul Suceava la cumpărături, Ion C., de 45 ani, din comuna Vânători, judeţul Neamţ, s-a apropiat de ea şi a avut un comportament indecent. Nervoasă, Luminiţa B., din întoarcere, i-a aplicat două lovituri cu un foarfece pe care îl avea asupra sa, în zona mâinii stângi, iar una din lovituri a ricoşat, lovind bărbatul în abdomen“, a declarat Bogdana Crăciun, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

Victima a fost transportată cu ambulanţa la spital, unde a fost diagnosticată cu „plagă înjunghiată regiune epigastrică, plagă înjunghiată dorsală-mâna stângă“, însă nu i-a fost pusă viaţa în primejdie. Poliţiştii continuă cercetările, urmând ca în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare victimei să fie efectuată încadrarea juridică a faptei şi să se dispună procedural.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite