Prins în timp ce pescuia cu ecranul pe râul Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La vederea polițiştilor, acesta a aruncat cantitatea de pește pescuită în albia râului Suceava.

Ieri, între orele 10.00-13.00, poliţiştii din cadrul Poliției Oraşului Liteni au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol în apropiere de zona numită Podu Nemților, pe malul râului Suceava. „A fost depistat Ioan C., de 49 ani, din localitate, în timp ce pescuia cu o undiță la care avea montată o plasă mono-filament, cunoscută în limbaj pescăresc sub denumirea de <ecran>, pescuind în perioada de prohibiție. La vederea polițiştilor, acesta a aruncat cantitatea de pește pescuită în albia râului Suceava şi a recunoscut, atât în scris, cât și verbal, că l-a aruncat pentru a nu fi găsit asupra sa cu ocazia controlului”, a precizat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru „pescuit prin orice metode al reproducătorilor, în perioada de prohibiţie şi distrugerea icrelor embrionate de peşte în zonele de reproducere naturală” şi „pescuitul resurselor acvatice vii cu unelte de pescuit având ochiul de plasă sub dimensiunile minime legale şi deţinerea sau utilizarea uneltelor de plasă mono-filament în apele continentale”.

Citiţi şi: Suceava: Au furat armele pădurarului din Pătrăuţi

Suceava: Un şofer băut a încercat să fugă de poliţişti

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite