Crimele perfecte din Suceava. Ucigaşii sunt de negăsit FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mama Alinei Corăcăescu
Mama Alinei Corăcăescu

Judeţul Suceava nu a fost ocolit de crime odioase. Nu de fiecare dată însă cei vinovaţi au fost găsiţi pentru a putea fi traşi la răspundere.

Anchetatorii au şi acum pe mese dosare vechi, peste care se aşterne praful, iar cu fiecare zi care se scurge şansele de a-i prinde pe criminali se reduc.

Una dintre faptele care i-au oripilat pe oameni s-a petrecut pe 20 mai 2005, în localitatea Milişăuţi. La acea vreme, soţii Gheorghe şi Elena Hreniuc, fiecare în vârstă de 70 de ani, au fost găsiţi într-o baltă de sânge. Oamenii legii au stabilit atunci că motivul crimei a fost jaful, iar cei doi septuagenari au fost pur şi simplu măcelăriţi cu zeci de lovituri de cuţit. Mai mult, pentru a încerca să afle de la victime unde sunt banii din economii, autorii i-au lovit de mai multe ori cu picioarele de la scaune.

Rudele Mariei Galan

O altă crimă la fel de şocantă s-a petrecut în octombrie 2006. Maria Galan, o femeie în vârstă de 56 de ani, din Bilca a fost găsită moartă în albia unui pârâu din localitate. Femeia avea muşcături pe gât şi sâni, iar în urma autopsiei s-a stabilit că a fost violată şi apoi omorâtă. Autorul nu a fost găsit nici până astăzi.

Crime cu autor necunoscut datează şi din 2008. În luna septembrie a acelui an, Alina Corocăescu, o tânără în vârstă de 27 de ani, a fost descoperită fără suflare în apartamentul din cartierul sucevean Burdujeni.

FOTOGALERIE Familia victimelor de la Siret, doi ani de suferinţă şi chin

Fata a fost lovită în cap, de trei ori, cu o rangă, şi chiar dacă totul s-a petrecut în plină zi nimeni nu a văzut şi nu a auzit nimic. Alina absolvise două facultăţi, Dreptul şi Psihologia, şi tocmai venise acasă în vacanţă. Cea care a descoperit cadavrul a fost chiar mama ei, Ana Măntăluţă,

„Nu o să uit niciodată, la plecare m-a condus până afară şi i-am dat în mână trei prune pe care le-am cules de la casa pe care o construiam pentru ea. După crimă am găsit lângă ea o prună, cred că după ce am plecat eu a mai apucat să mănânce două din prune şi apoi a fost omorâtă", sunt amănuntele care o vor urmări şi în mormânt pe mama Alinei Corocăescu.

Motivul crimei a fost jaful, autorul crimei fugind din casă cu o borsetă în care se aflau câteva sute de lei.

În toate aceste trei cazuri, dar şi în celelalte de mare violenţă, poliţiştii şi procurorii criminalişti aşteaptă câte un indiciu pentru a-l corobora cu celelalte probe din dosar, iar în acest fel existând speranţa că vinovaţii vor putea fi trimişi după gratii. Este însă o muncă sisifică, cu şanse tot mai mici de reuşită odată cu trecerea timpului.

Intră pe suceava.adevarul.ro pentru a afla ultimele ştiri din oraş

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite