Slobozia: Harap-Alb nu a pus probleme elevilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proba scrisă la limba şi literatura română s-a încheiat în jurul orei 13 şi se pare că nu a pus probleme deosebite elevilor. La ultimul punct al subiectului, cei 2.566 de ialomiţeni care au dat astăzi bacalaureatul, au avut de prezentat basmul cult. Şi la bacalaureatul din 2007 elevii au vorbit despre aceiaşi specie literară.

Fratele eroului mort în Afganistan a dat Bac-ul după care a mers la înmormântare

„La punctul trei ne-a picat Harap-Alb. Nu am avut emoţii pentru că examenul a fost uşor“ spune Oana Nedelcu de 18 ani care este încrezătoare că va lua o notă mare. Şi Cătălin Chinde apreciază drept uşoară proba de astăzi. „Subiectul a fost unul accesibil pentru toţi elevii şi pentru mine nu a fost dificil. Zilele următoare mai am de dat la mate şi la fizică şi scap de stres“ spune Cătălin (18 ani) care ne-a mărturist că vrea să intre la Politehnică.

La proba de astăzi trei elevi din Feteşti au fost eliminaţi din examen pentru că au copiat. „La Grupul Şcolar de Industrie Alimentară Feteşti am avut trei elevi eliminaţi pentru fraudă. La nivel de judeţ au fost 39 de absenţi dintr-un număr de 2606 înscrişi“ spune Daniela Mihalache, vicepreşedintele comisiei de bacalaureat.

Emoţii pentru părinţi
Mult mai emoţionaţi decât copii au fost părinţii care aşteptau cu inima la gură impresia odraslelor despre subiecte. „Am venit să-mi susţin băiatul şi să văd cât de dificile au fost subiectele de astăzi. Sunt foarte emoţionată, chiar mai emoţionată decât el“ spune Elisabeta Niţă în timp ce îşi căuta fiul cu privirea.

O altă mămică se interesa, la cei care terminaseră examenul mai devreme, de subiectele examenului. „Acest exament este foarte important pentru viitorul copiilor noştri şi trebuie să îi susţinem. Băiatul meu s-a hotărât să meargă la Comunicare şi Relaţii Publice“ spune, emoţionată, Valeria Vancu.

Proaspeţii absolvenţi, dar şi cei din seriile anterioare vor susţine, marţi 29 iunie, proba la limba maternă, miercuri proba obligatorie a profilului şi vineri proba la alegere  din aria curiculară de specialitate. Duminică 4 iulie se vor afişa rezultatele, iar între orele 16:00 şi 20:00 se vor depune contestaţiile.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite