Tradiţii de Sfântul Andrei. Ce se pune sub pernă de Sfântul Andrei

„Apostolul cel dintâi chemat al Domnului”, Sfântul Andrei, este sărbătoarea cu o importanţă aparte la români. Cum s-au suprapus credinţele dacice peste marea sărbătoare creştină.

Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei are puternice încărcături precreştine, şi astăzi la sat practicându-se o serie de ritualuri care vin dinainte de misiunea „apostolului cel dintâi chemat al Domnului“.

Cine este Apostolul Andrei

„În fiecare an, la 30 noiembrie, este prăznuit Sfântul Andrei, patronul spiritual al României, cel care i-a creştinat pe români. Sfântul Apostol Andrei s-a născut la Betsaida, orăşel pe malul lacului Ghenizaret, ca fiu al lui Iona, din Galileia, şi fratele mai mic al Sfântului Apostol Simion – Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Înainte de a fi Apostol al Domnului, Sfântul Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, martor la evenimente cruciale din istoria creştinismului, de la botezul lui Iisus în apa Iordanului la alegerea celorlalţi apostoli. Când l-a auzit pe dascălul său Ioan zicând „Iată Mielul lui Dumnezeu. Cel ce ridică păcatul lumii”, (arătând către Iisus) Sfântul Andrei l-a lăsat pe Ioan şi l-a urmat pe Hristos, spunîndu-i fratelui său Petru: „Am găsit pe Mesia, care se tâlcuieşte Hristos”. Şi astfel, l-a tras şi pe Petru spre dragostea lui Hristos. De aceea, Sfântului Andrei i se mai spune şi „Apostolul cel dintâi chemat al Domnului”.

După Înălţarea Domnului la cer şi după Cinzecime, Apostolii au tras la sorţi şi au mers în toată lumea, pentru propovăduire. Atunci, Sfântului Andrei i-a revenit misiunea de a merge în Bitinia, Bizantinia, Tracia şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciţia Minor (Dobrogea noastră) şi până în Crimeea. Până la sfârşitul secolului I d.Hr., Sfântul Apostol Andrei „Cel dintâi chemat la apostolie” a ajuns în misiunea sa creştină să predice Evanghelia lui Hristos în Dacia Minor – Dobrogea de astăzi. În ţara noastră sunt numeroase dovezile de care ne vorbesc despre propovăduirea creştinismului de către Sfântul Andrei: icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată de Sfântul Apostol Luca, adusă de Sfântul Andrei şi descoperită în biserica mănăstirii Nămăieşti, locuinţa pioasă în peştera din Valea Casimcei, o alta de la Basarabi-Murfatlar, fântâna Sfântului Apostol Andrei de la mănăstirea Dervent. Sfântul Apostol Andrei a avut un sfârşit de mucenic, fiind răstignit la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X căreia i s-a spus „Crucea Sfântului Andrei”“, a explicat etnograful Claudia Balaş, şefa Secţiei de etnografie a Muzeului Judeţean Olt, importanţa creştină a sărbătorii.

La sat, însă, au supravieţuit ritualuri şi credinţe care vin dinainte de propovăduirea creştinismului. Românii l-au iubit atât de mult pe apostol încât vechile credinţe s-au îngemănat cu faptele Sfântului Andrei, iar oamenii i-au atribuit puteri supranaturale. Sfântul Andrei se sărbătoreşte într-o perioadă în care strămoşii noştri sărbătoreau Anul Nou Dacic, spune etnograful.

„În tradiţia populară, sărbătoarea Sfântului Andrei mai este cunoscută şi sub numele de Sântandrei. Aceasta din urmă este o mare divinitate geto-dacă peste care creştinii au suprapus pe Sfântul Apostol Andrei, ceea ce demonstrează respectul de care s-a bucurat Apostolul Andrei devreme ce ziua lui de celebrare a înlocuit o importantă divinitate precreştină, personificare a lupului. Noaptea de Sântandrei (29/30 noiembrie) şi ciclul de înnoire a timpului corespund, ca dată calendaristică, cu Dionisiacele Câmpeneşti ale tracilor şi Saturnaliile romanilor“, specifică etnograful.

Credinţe de Sfântul Andrei

Aşa cum Sfântul Valentin occidental are un corespondent în calendarul sărbătorilor românilor, respectiv Dragobetele, noaptea de Sfântul Andrei este similara sărbătorii de Halloween.

„Noaptea Sfântului Andrei este o noapte de spaimă, când ordinea cosmică este practic răsturnată ajungându-se la starea simbolică de haos, iar lumea celor vii se întrepătrunde cu cea a spiritelor. Spiritele morţilor ies din morminte şi se întâlnesc cu strigoii vii, între ei având loc adevărate dueluri sângeroase. Strigoii morţi sunt acele spirite ale morţilor care nu au ajuns în Lumea de dincolo din diferite motive: au fost strigoi în viaţă, au fost oameni obişnuiţi dar la înmormântare nu au fost respectate toate riturile şi ritualurile. De aceea se întorc printre cei vii, în special printre rudele apropiate, provocându-le mari suferinţe: aduc moartea, boli, molime în animale, gridină. Strigoii vii sunt spirite ale oamenilor care îşi părăsesc trupurile noaptea, mai ales la Sântandrei“, spune etnograful, explicând că în credinţa populară „strigoii în viaţă“  sunt copiii născuţi cu „coadă” (o vertebră în plus), „cu tichie“, cei rezultaţi dintr-o legatură incestuoasă, al treilea copil din flori născut de o femeie, etc..
„Cea mai intensă activitate a strigoilor vii este Noaptea Strigoilor (29/30 noiembrie), când părăsesc în somn corpul, se întrupează în animale (lup, câine, pisică, porc, berbec, găină, broască) încalecă pe meliţe, cozi de mătură, coase, etc. şi merg în locuri numai de ei ştiute: hotare, răscruci, poieni din păduri, case părăsite, unde se întâlnesc cu strigoii morţi. Redevin oameni şi se luptă între ei până ce unul iese învingător, devenindu-le conducător timp de un an. Înainte de primul cântat al cocoşilor, strigoii vii se întrupează din nou în animale şi pornesc spre case“, expune Claudia Balaş din credinţele populare.

Tradiţii de Sfântul Andrei

Tot credinţele populare ne dau şi leacul împotriva acestor situaţii greu de imaginat astăzi, dar care pentru strămoşii noştri constituiau spaime reale. Pentru că atunci când strigoii morţi nu aveau cu cine să se războiască veneau la casele oamenilor, acestea trebuiau apărate. Cea mai eficientă metodă de protecţie era usturoiul.
„Pentru a nu se putea apropia de case, oamenii mâncau usturoi, se ungeau cu usturoi pisat pe tot corpul sau numai pe frunte, în spate, în piept şi pe la încheieturi. Se ungeau şi ferestrele, uşile, hornul, făcându-se semnul crucii. De asemenea, gospodarii piteau meliţele, coasele, secerile, pentru a nu fi furate  de strigoi“, mai spune etnograful.

În anumite zone din ţară, din Moldova şi Bucovina, în noaptea de Sfântul Andrei se organiza odinioară petrecerea numită „Păzitul usturoiului”, asemănătoare revelionului contemporan, care îi duce pe specialişti, din nou, cu gândul la Anul Nou Dacic. „Tinerii satului se adunau în grupuri la o casă mai mare, ungeau uşile şi ferestrele cu usturoi. Fetele aduceau câte trei căpăţâni de usturoi, în alte zone îl aduceau băieţii, şi era strâns într-o covată, fiind păzit toată noaptea, la lumina lumânării, de către o bătrână. Tinerii nu părăseau toată noaptea casa, erau complet izolaţi de lumea de afară, stapânită de forţe malefice. Se distrau, cântau, beau, glumeau, ca la un adevărat revelion. Dimineaţa, covata cu usturoi era jucată în curte, în mijlocul horei. Usturoiul era împărţit tuturor, după care tinerii se întorceau la casele lor. Usturoiul privegheat era păstrat la icoană, ca ceva sfânt, şi era folosit în timpul anului ca leac pentru vindecarea anumitor boli, pentru prinderea farmecelor sau descântecelor“, mai spune specialistul.

Noaptea în care lupul îşi poate întoarce capul

Tot pe 30 noiembrie tradiţia fixează şi slăvirea lupului, o sărbătoare precreştină, care s-a suprapus peste credinţele legate de puterile Sfântului Andrei. „Se spune ca Sfântul Andrei împarte lupilor prada pentru iarna care vine. Potrivit tradiţiei populare, în noaptea de Sfântul Andrei, cunoscută în unele zone ca „Noaptea Lupului”, lupul capătă atribute demonice. Dacii venerau lupul, îl aveau ca simbol pe steagul lor de luptă, sărbătorindu-l în ajun şi în ziua de Sfântul Andrei. Se spune că dacă în această noapte vitele mugesc este semn că vin lupii. Pentru a le feri de lupi, gospodarii obişnuiau să lipească pe cornul drept al vitelor o cruce din ceară. De asemenea, exista superstiţia că în această noapte lupul îşi poate întoarce capul, devine mai sprinten. Pentru a se feri de lupi, femeile, înainte de Sfântul Andrei cu câteva zile, nu mai torceau, „ca să nu toarcă lupii în casă”, iar de Sfântul Andrei nu măturau, nu scoteau gunoiul afară din casă, nu se curăţau grajdurile si nici nu se pieptănau ( pieptenele reprezintă în basme pădurea, adică locul unde se află lupii) pentru a nu aduce lupul în apropierea gosodăriei“, mai spun credinţele din popor, explică specialistul.

Ce se pune sub perna de Sfantul Andrei

Şi noaptea Sfântului Andrei era menită, ca multe alte sărbători de peste an, aflării ursitei. Fetele ajunse la vârsta căsătoriei îşi pun sub pernă grâu sau busuioc pentru a-şi visa ursitul. În Oltenia se mai practica şi ghicitul celui ursit să-i fie soţ cu ajutorul parilor din gard. „Noaptea, pe întuneric, ating un par, de la care numără în continuare până la cel de-al nouălea, pe care leagă o sfoară sau un fir de lână roşie. A doua zi merg să vadă cum le va fi ursitul. Dacă parul este neted şi drept, se vor căsători cu un bărbat tânăr şi frumos; dacă parul este scurt şi noduros viitorul soţ va fi batrân, iar dacă are coaja groasă va fi bogat“, spune Balaş.
În aceeaşi zi se pregăteau, tot în Oltenia, rămurelele de pomi roditori (meri, peri, vişini, pruni, etc.), care în decurs de o lună se transformau, ţinute în case, în apă la căldura sobei, în frumoase sorcove.

Ce se pregăteşte de Sfântul Andrei

Alte două obiceiuri sunt legate tot de noaptea de Sfântul Andrei. Fetele care vor să-şi afle norocul în căsnicie pregătesc „Colacul lui Andrei“. „ Fiecare fată îşi prepară un colac şi când acesta s-a răcit înfige în el un grunte de usturoi şi dacă răsare este semn că fata va fi peţită şi va avea noroc în căsnicie“, mai spune etnograful.
Dacă multe dintre obioceiuri astăzi sunt complet uitate, unul cu siguranţă are încă foarte mulţi adepţi. Este vorba de grâul pus la încolţit. Odinioară se punea în oală de pământ, pentru a interpreta rodnicia ogoarelor în noul an, în funcţie de cum acesta încolţea. 

Sărbătoarea Sfântului Andrei are astăzi alte semnificaţii. „În mediul urban predomină doar petrecerile. (...) Nici  nu am scos bine maxilarul de vampir folosit de Halloween că îl dăm încă odată jos de pe raft, dar de data asta este musai să ne atârnăm de gât şi o ghirlandă de usturoi. Acest medicament contra strigoilor nu are viza Ministerului Sănătăţii aşa cum nici alte credinţe sau superstiţii nu o au. Este o substanţă fără contraindicaţii şi nu necesită prescripţie medicală“, mai spune Claudia Balaş.