Alina Mitran
Articole scrise de Alina Mitran
Un elev de clasa a XII-a din județul Olt este deja admis la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, cu media 10. Bunica sa a jucat un rol determinant.
Slatina
25 apr. 2024
Un bărbat din Olt a fost găsit în viață după o noapte petrecută în pădure. O femeie a anunțat că mama sa a plecat către mânăstire și nu mai poate fi contactată, iar sesizările mai puțin obișnuite nu se opresc aici. Alte două persoane dispărute sunt căutate de polițiștii din Olt de săptămâni întregi
Slatina
25 apr. 2024
În județul campion la înscrieri în programele „Usturoiul” și „Tomata”, suprafața cultivată cu usturoi pentru care se solicită sprijin aproape s-a triplat față de 2023. „Au început și societățile agricole să pună”, spune șeful Direcției Agricole Olt.
Slatina
24 apr. 2024
O situație expusă pe un grup al părinților de pe o rețea de socializare scoate la iveală o adevărată practică. Anumiți părinți obțin pentru copiii lor scutiri de la ora de Educație Fizică, de teama unor note mici care le-ar putea compromite elevilor șansele la o bursă școlară.
Educație
22 apr. 2024
Mai mulți tineri care au avut, cu o săptămână în urmă, un conflict la un bar dintr-o comună olteană au acum de dat explicații polițiștilor. Patru au fost reținuți și plasați sub control judiciar.
Slatina
22 apr. 2024
Oferta de cursuri de formare prin serviciul public de ocupare cuprinde, în județul Olt, pe lângă cursurile de calificare precum cel de electrician sau inspector în domeniul SSM, și două mai puțin obișnuite: competențe de comunicare în limba română, respectiv competențe de bază de matematică.
Slatina
21 apr. 2024
Un tânăr de 25 ani a fost reținut și ulterior arestat preventiv după ce polițiștii, sesizați că s-a produs un eveniment în trafic, l-au testat și i-au verificat datele, constatând că acesta avea și dreptul de a conduce suspendat
Slatina
21 apr. 2024
Medicul cardiolog Ștefan Busnatu a reacționat, pe o rețea de socializare, după ce în ultimele zile s-a pus problema ca medicilor să li se impună să aleagă unde activează, la stat sau la privat. Pacienții vor avea și mai greu acces la servicii, crede medicul, acesta indicând în schimb alte soluții.
Societate
20 apr. 2024
Persoanele cu nivel de instruire scăzut și mediu au fost cele mai afectate de șomaj în 2023. Datele INS arată de asemenea că 51% dintre tinerii fără loc de muncă se aflau în categoria șomeri de lungă durată
Societate
20 apr. 2024
Aproximativ 350 de copii și profesori din toată țara au venit la Slatina, în județul Olt, unde în perioada 17-21 aprilie 2024 se desfășoară Olimpiada Națională de Limba Română pentru gimnaziu. La festivitatea de deschidere a participat și primarul municipiului, care a avut un discurs de neînțeles.
Slatina
18 apr. 2024
O femeie de 29 de ani și un copil de un an și opt luni, răniți într-un accident rutier produs în Olt
Un accident rutier grav, în urma căruia două persoane, o femeie și copilul acesteia de un an și opt luni, au fost rănite s-a petrecut în județul Olt, pe un drum județean.
Slatina
17 apr. 2024
Peste 6.600 de incendii au avut loc anul trecut în România, soldate cu 268 de morți și cu peste 850 afectați, deși cu o investiție minimă oamenii și-ar fi putut apăra eficient viața. Prevenția este însă la coada priorităților, iar detectoarele sunt instalate, în principal, de frica amenzilor.
Societate
16 apr. 2024
Aproape 20 de firme cu activitate în domeniul panificației au fost controlate de curând de inspectorii de muncă din Olt, descoperindu-se mai multe nereguli. Printre acestea, negarantarea salariului minim și nerespectarea timpului de lucru, dar și nereguli care țin de securitatea locului de muncă
Slatina
16 apr. 2024
Mulți dintre intermediarii care cumpără legume de la producători și le vând comercianților finali se feresc să facă achiziiții cu factură și bon fiscal. Cer, în schimb, filă din carnetul de comercializare, așa-numita „foaie de țăran”.
Economie
15 apr. 2024
Producătorii de legume au semnalat pe diverse grupuri că rămân cu marfa nevândută, de când inspectorii fiscali le-au pus gând rău intermediarilor și merg des în control, în depozitele en-gros. „De câte ori vine ANAF-ul în Pucheni, de atâtea ori se aruncă marfă în draci”, spune un fermier din Olt.
Slatina
13 apr. 2024
Un traficant de droguri de mare risc a fost ridicat de procurorii DIICOt - Serviciul Teritorial Olt și ulterior arestat preventiv. Vindea droguri de mare risc, clienții săi plătind 500 lei pentru o doză.
Slatina
12 apr. 2024
Medicul veterinar Ștefan Nicolae este de vineri, 12 aprilie 2024, noul prefect al județului Olt, înlocuindu-l în funcție pe Mario De Mezzo. Schimbarea s-a făcut ca urmare a angajării lui De Mezzo în cursa electorală, acesta candidând pentru funcția de primar al Slatinei.
Slatina
12 apr. 2024
Un tânăr în vârstă de 23 ani a murit într-un grav accident rutier petrecut la Deveselu (Olt), joi-seara, 11 aprilie 2024. Tânărul se afla singur în mașină și, din cauza vitezei excesive, conform anumitor date, ar fi pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un copac.
Slatina
12 apr. 2024
La 50 ani de la implementarea Planului Extins de Vaccinare, în unele părți din Europa se constată o reapariție bruscă a bolilor prevenibile prin vaccinare. Propaganda anti-vaccin a dus la scăderea acoperirii vaccinale.
Sănătate
12 apr. 2024
Un castel de apă din Slatina, vechi de peste jumătate de secol, pe care operatorul Compania de Apă Olt nu-l mai folosea de foarte mulți ani, a fost pus la pământ miercuri, 10 aprilie 2024. Oamenii au așteptat peste două ore să vadă cum se prăbușește turnul înalt de aproape 40 de metri.
Slatina
10 apr. 2024
Un copil în vârstă de doar 3 ani a murit, marți-seara, 9 aprilie 2024, în urma unui accident grav petrecut într-o gospodărie din Olt. O poartă a căzut peste copil, iar medicii chemați în ajutor nu i-au mai putut salva viața.
Slatina
09 apr. 2024
De patru ani, o asociație din România organizează zboruri medicale gratuite pentru copiii grav bolnavi care sunt tratați în străinătate. S-a ajuns la zborul cu numărul 200, suma totală investită depășind șapte milioane de euro. Următorul obiectiv este achiziționarea unui avion-ambulanță.
Sănătate
09 apr. 2024
Localnicii unei comune din Olt, renumiți legumicultori, au decis să înființeze o pădure în vatra satului pentru a se putea bucura de o ieșire la iarbă verde, în condițiile în care acum există una doar peste râul Olt. Astfel, în câteva ore au fost plantați peste 10.000 puieți de salcâm.
Slatina
09 apr. 2024
Un bătrân în vârstă de 89 ani, din Olt, a plecat sâmbătă, 6 aprilie 2024, de la domiciliu și nu a mai revenit. Familia a anunțat a doua îi poliția, iar de atunci zeci de polițiști, jandarmi și voluntari îl caută, în ultimele zile în ajutor venind și un elicopter.
Slatina
09 apr. 2024
Fermierii încearcă să „fure” startul și vând deja carnea de miel în cel mai mare târg din județul Olt. Nevoia îi împinge, spun reprezentanții lor, iar faptul că mieii au depășit 15 kilograme îi ajută. Cumpărătorii se bucură, la rândul lor, că pot face treptat cheltuielile pentru Paște.
Slatina
08 apr. 2024
Un domeniu în plină expansiune, generator de profituri cu mult peste cele din agricultură, îi determină pe mulți fermieri să-și predea terenurile pentru alt fel de afacere. Nu de puține ori totul se oprește după efectuarea studiului pedologic.
Slatina
07 apr. 2024
Medicul endocrinolog Ruxandra Dobrescu explică rolul iodului în organism, unde îl găsim, în ce cantitate este necesar și în ce situații se poate ajunge la exces.
Sănătate
07 apr. 2024
Aproximativ 8.000 hectare de rapiță sunt compromise în județul Olt, fermierii nefiind optimiști nici în privința altor culturi. Un lac din Olt a secat mai devreme decât oricând.
Slatina
06 apr. 2024
O adolescentă, care a plecat cu bilet de voie dintr-un centru de plasament din Caracal (Olt) și nu s-a mai întors, a anunțat că ar fi sechestrată într-un imobil. Polițiștii au ajuns la ea în câteva ore, fata fiind la zeci de kilometri distanță.
Slatina
06 apr. 2024
Mai mulți fermieri din Olt au mult de muncă în perioada următoare, vântul puternic de marți, 2 aprilie 2024, făcând praf folia cu care și-au acoperit solariile. Acum raportează pagubele la primărie, sperând la despăgubiri din partea statului.
Slatina
03 apr. 2024
Un producător din Scărișoara, județul Olt, recunoscut pentru că an de an pune pe piață printre primii tomate românești gustoase, a reușit să culeagă roșii încă din prima jumătate a lui martie. Iarna blândă și investițiile în modernizarea solariilor i-au permis performanța.
Slatina
02 apr. 2024
Părintele unui elev de la școala gimnazială din comuna Valea Mare, județul Olt, a sunat marți, 2 aprilie 2024, la 112, anunțând că fiyl său ar fi fost agresat de un cadru didactic al școlii
Slatina
02 apr. 2024