UPDATE Spargeri la două magazine Profi, în sudul judeţului Olt. Hoţii au fost prinşi în Slatina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi bărbaţi sunt audiaţi în aceste ore de poliţişti, după ce, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3/4 ianuarie 2020, au spart două magazine Profi, în două localităţi din sudul judeţului Olt.

UPDATE: Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt a confirmat prinderea celor doi hoţi care au dat două spargeri la peste 60 km distanţă de casă, dar au fost prinşi la întoarcere.

„În noaptea de 03/04 ianuarie 2020, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat prin SNUAU 112 despre faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în incinta a două societăţi comerciale din localităţile Brastavăţu şi Studina, de unde au fost sustrase produse.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt s-au mobilizat de îndată şi au instituit filtre pe raza întregului judeţ. În urma controalelor efectuate, colegii din cadrul Poliţiei municipiului Slatina au identificat doi bărbaţi, de 30 şi 33 de ani, ambii din localitate, în timp ce se transportau cu un autoturism ţigarete despre care există suspiciunea că ar fi fost sustrase din incinta societăţilor menţionate.  Totodată, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul, de 33 de ani, conducătorul autoturismului, nu posedă permis de conducere.

prada hoti profi

Hoţii au adunat de pe rafturi cele mai scumpe produse şi le-au pus în saci FOTO: IPJ Olt

Cele două persoane au fost aduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt pentru a fi audiate şi dispuse măsurile legale“, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu. 

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Ştirea iniţială

Bărbaţii, cu vârsta 30, respectiv 33 ani, din Slatina, au dat spargerea la zeci de kilometri distanţă de casă şi se întorceau cu prada încărcată într-un autototurism. Conform unor surse neoficiale, au fost prinşi de poliţiştii din Slatina şi predaţi colegilor pentru audieri.

În maşină hoţii aveau, în saci, sticle cu băutură scumpă, cartuşe cu ţigări şi cosmetice. Unul dintre suspecţi este  cunoscut poliţiştilor ca autor al unor furturi încă dinainte de a fi împlinit 18 ani. 

Reprezentanţii IPJ Olt încă nu au confirmat evenimentul.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite